Verifică pe etichetă dacă este fabricat în România și cumpără cu încredere, pentru că este de calitate bună și la un preț decent.
Ai încredere că gestul tău simplu are urmări pe care nu le-ai fi crezut cu putință.
Nu există nicio îndoială că atunci când cumperi fabricat în România într-o fabrică ridicată de un antreprenor român sau într-una în care a investit o mare companie internațională pui în mișcare niște forțe economice prin care poți schimba viitorul.
Vei contribui la atragerea de investiții noi în alte fabrici, care vor aduce reindustrializarea atât de necesară României.
Vei păstra locurile de muncă ale familiei, prietenilor, cunoscuților și ale altor milioane de români și vei crea altele noi.
Vei construi autostrăzi, școli, spitale, teatre.
Vei face din România de mâine o țară puternică și modernă, căminul copiilor tăi, care nu vor fi nevoiți să plece niciodată din țară.
România va fi așa cum ai visat și sperat tu întotdeauna să fie, cunoscută și respectată peste tot în lume.
Și asta pentru că astăzi, tu ai facut un gest simplu, ai cumpărat fabricat în România.