Libra Internet Bank, una dintre cele mai dinamice bănci din România în ultimii ani, susține în mod activ dezvoltarea proiectelor de producere a energiei verzi, prin echipe specializate în acest domeniu și printr-o ofertă care permite:
- finanțarea de la zero a proiectelor fotovoltaice și eoliene;
- finanțarea cu până la 70% din valoarea proiectului;
- o structură de credit fără PPA-uri la aprobare – investitorul își poate decide singur strategia comercială;
- rapiditate în răspuns;
- monitorizarea din partea celor mai buni specialiști ai băncii.
Argumente de business
Traversăm fără îndoială un moment excelent pentru investițiile în proiectele de energie verde. Pe lângă numeroasele argumente de mediu, aceste investiții au devenit foarte avantajoase și din punct de vedere business, fiind mai ofertante ca niciodată.
În primul rând, randamentul acestor investiții este unul foarte bun, superior multor industrii. Toate acestea, în condițiile în care cererea de energie este tot mai mare, la nivel global, iar consumul de energie crește în fiecare an. În același timp, considerentele de mediu trimit către diminuarea progresivă a utilizării surselor poluante de producere a energiei, într-un demers care vizează în viitor eliminarea totală a acestora.
Odată implementat, un alt avantaj important al parcurilor de producere a energiei verzi este costul relativ mic al resurselor umane implicate în operare. De exemplu, monitorizarea activității de producție a unui parc fotovoltaic sau a unui parc eolian se face prin intermediul unor echipamente automatizate, cu intervenție umană minimală necesară în special asigurării mentenanței tehnice.
Poziționarea geografică
Amplasamentul proiectului este de asemenea important și trebuie să țină cont atât de potențialul anual de lumină sau vânt, cât și de distanța față de infrastructura energetică existentă, cu impact direct asupra costurilor de racordare. În general, costurile de racordare se reduc pe măsură ce distanța față de infrastructura energetică scade.
Partenerii din proiect
Consultanța specializată reprezintă un facilitator major al dezvoltării și implementării oricărui proiect de energie regenerabilă. Indiferent dacă vorbim despre legislație, proiectare sau fonduri europene, cooptarea în echipă a consultanților cu experiență în domeniul proiectelor verzi va reprezenta cu siguranță un atu. De exemplu, o casă de avocatură specializată poate oferi ghidajul necesar obținerii autorizațiilor necesare dezvoltării unui parc eolian sau fotovoltaic.
Totodată, este recomandabilă înființarea unei companii dedicate proiectului, așa-numitul SPV (Special Purpose Vehicle), și alegerea unui dezvoltator (EPC – Engineering, procurement and construction) cu experiență și bonitate financiară pentru a putea duce eficient la îndeplinire contractul de dezvoltare. Este bine ca alegerea dezvoltatorului să țină cont și de gradul de încărcare al acestuia cu alte proiecte aflate în desfășurare.
Finanțarea
Dezvoltarea și implementarea unui proiect de energie verde implică resurse financiare importante. Pentru asigurarea acestor resurse, de cele mai multe ori este necesară finanțarea din partea băncilor. Având în vedere că băncile solicită în general investitorilor o contribuție proprie în proiect, este foarte important ca antreprenorii din domeniul energiei să-și stabilească dimensiunea proiectului în funcție de capitalul propriu disponibil. Pe lângă asigurarea finanțării, băncile pot aduce o contribuție importantă și în derularea efectivă a proiectului, datorită experienței pe care acestea o dețin în sustinerea unor proiecte similare.
Pentru obținerea unei finanțări de la bancă, investitorul parcurge de obicei următoarele etape:
- discuții preliminare cu banca (înainte de a avea proiectul la stadiul ready to build) pentru agrearea structurii de finanțare;
- obținerea avizelor necesare dezvoltării proiectului;
- inițierea dosarului de credit după obținerea avizului tehnic de racordare (ATR);
- alegerea EPC-ului și stabilirea bugetului în baza ofertelor primite pentru toate categoriile de cheltuieli;
- transmiterea către bancă a bugetului (în vederea stabilirii planului de finanțare) și a proiecției de venituri și cheltuieli;
- realizarea unei expertize tehnice și juridice;
- analizarea de către bancă a fezabilității proiectului, a experienței echipei de management și a bonității financiare a companiilor implicate în proiect, în vederea aprobării dosarului de credit;
- aprobarea și semnarea finanțării.
Mai multe detalii pot fi obținute la Energie@librabank.ro și pe site-ul băncii.