Misiunea Fundației Pădurea de Mâine este de a contribui la protejarea și gestionarea responsabilă a pădurilor și dezvoltarea unei economii forestiere sustenabile în România. Prin Programul de Dezvoltare Comunitară, Fundația Pădurea de Mâine susține proiecte și inițiative locale care pot aduce îmbunătățiri serviciilor comunitare, în special pentru copii, cu accent pe apropierea de natură.
În viziunea noastră, asigurarea continuității pădurilor și a multiplelor lor funcții de protecție, în special cea de protecție a biodiversității, precum și a celei de producție are la bază combaterea sărăciei în mediul rural, educația, cercetarea, dezvoltarea și inovarea în domeniul silviculturii și al industriei lemnului; de asemenea, industria lemnului are un rol important în comunitățile în care activează și poate să răspundă unora dintre nevoile comunităților care nu sunt acoperite sau sunt acoperite incomplet sau într-un mod satisfăcător de alte tipuri de organizații.
La final de an, tragem linie și trecem în revistă cele mai importante proiecte pe care le-am desfășurat în 2020, în ciuda tuturor provocărilor cu care ne-am confruntat noi toți, ca societate. Mai mult, cu gândul la noul an și minunile pe care le putem face doar împreună, vă așteptăm alături de noi, atât cu recomandări de zone în care putem interveni înspre bine, dar și cu donații spre a putea transforma toate aceste inițiative în realitate.
Programul de Reîmpădurire
- Programul de reîmpădurire a suprafețelor de fond forestier cu dificultăți de regenerare a continuat pentru al patrulea an consecutiv – este pilonul central și nucleul din care s-a dezvoltat Fundația Pădurea de Mâine.
- În cei trei ani de la debutul programului au fost plantați peste 600.000 de puieți, ceea ce înseamnă 60% din obiectivul inițial.
- În 2020 au fost regenerate 57,6 ha pe 13 suprafețe din județele Suceava, Maramureș, Harghita, Brașov, Cluj și Satu-Mare.
- De asemenea, s-a intervenit cu completări și alte lucrări de întreținere a plantațiilor din anii 2017, 2018 și 2019.
- Suprafața totală regenerată de la debutul programului se apropie de 150 ha.
- Peste 1.500 de voluntari au luat parte la acțiunile de plantare din anii anteriori.
- Programul continuă cu reîmpăduriri și lucrări de întreținere și monitorizare timp de cinci – șapte ani pentru fiecare plantație, până la instalarea cu succes a vegetației forestiere – până ce pădurile de mâine se pot dezvolta viguros și independent.
Ionuț Apostol, directorul executiv al Fundației Pădurea de Mâine sintetizează:
„Anul acesta ne-au lipsit energia și entuziasmul voluntarilor de la acțiunile de plantare. Pentru că perioada optimă de plantare s-a suprapus peste starea de urgență din primăvară, am decis că sănătatea tuturor este mai importantă, așa că lucrările din acest an au fost efectuate doar cu ajutorul firmelor specializate. Dar abia așteptăm să îi vedem din nou printre noi, este o experiență care ne motivează enorm.”
Programul de Dezvoltare Comunitară
- Lansat în 2020, Programul de Dezvoltare Comunitară își propune intervenții strategice în comunitățile locale, pentru rezolvarea pe termen lung a nevoilor care nu sunt acoperite sau sunt acoperite incomplet de alte tipuri de instituții, cu accent pe apropierea de natură.
- Fundația Pădurea de Mâine își propune să sprijine cu precădere zonele dezavantajate în direcția îmbunătățirii serviciilor comunitare – grădinițe, școli și alte instituții de învățământ, în principal, dar și instituții pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități, instituții medicale, clădiri publice, dar și evenimente ale comunității.
-
În 2020 au fost reabilitate sau reamenajate grădini și parcuri ale unor instituții de mare impact comunitar din județul Suceava:
- parcul dendrologic al Muzeului Memorial „Ciprian Porumbescu”, care adăpostește specii de mare valoare într-un parc spectaculos creat în secolul al XVIII-lea de urmașii cronicarului Miron Costin.
- grădina Centrului de Asistență Socială Ingvar Kamprad din Siret, singura instituție din oraș care oferă îngrijire persoanelor vârstnice.
- o parte din curtea Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, o școală militară cu istorie și prestigiu, ai căror elevi și profesori au răspuns „prezent” la inițiativele de plantare ale Fundației din anii precedenți.
- În total, au fost lucrări de plantare de zeci de arbori cu înălțimi de 2-3 metri, îngrijire a vegetației arboricole existente, instalări de gazon și recondiționări ale mobilierului existent pe 2,3 ha de teren.
- Programul de Dezvoltare Comunitară își propune să includă în viitor și programe dedicate de educație pentru copii și tineri, sub titulatura „Școala în pădure”
Ionuț Apostol: „Poate principalul motiv pentru care lucrăm la Fundația Pădurea de Mâine este acela că putem lăsa ceva în comunitate, că rămâne ceva în urma noastră. Am descoperit în toată țara oameni și povești care ne inspiră. La Muzeul Ciprian Porumbescu din Bucovina, de pildă, se află o comoară de parc dendrologic înființat acum mai bine de 200 de ani și anual sunt sute de autocare de copii care îl vizitează – și mulți turiști melomani care vin tocmai din Germania, Austria sau Japonia pentru a asculta Balada lui Porumbescu la ea acasă. Ne bucurăm că fiecare arbore plantat, fiecare foișor recondiționat, fiecare sistem de irigații sau iluminat pe care îl instalăm va face lumea puțin mai bună, așa cum ne-au confirmat cu lacrimi de bucurie vârstnicii îngrijiți la Centrul de Asistență Socială din micul oraș Siret, de la granița cu Ucraina. Știm că programele noastre îi apropie pe oameni și îi aduc laolaltă pentru binele tuturor: elevii și profesorii Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi din Fălticeni au participat cu entuziasm la o acțiune de plantare a Fundației în 2018, iar în 2020 am putut să le întoarcem gestul de prietenie și să îi ajutăm la rândul nostru – am plantat arbori, am reamenajat o parte din curtea instituției, și mai avem de lucru împreună.”
Alte programe ale Fundației
- Fundația Pădurea de Mâine sprijină proiecte și inițiative care contribuie la gestionarea durabilă a pădurilor: silvicultură responsabilă, cu un impact redus asupra mediului și cu protejarea biodiversității.
- În cadrul Programului de Silvicultură Responsabilă este în curs de pregătire un proiect-pilot de realizare și testare a unor podețe modulare mobile care să fie utilizate în activitățile de exploatare forestieră, pentru a proteja albiile pâraielor, vegetația și fauna acvatică
Ionuț Apostol: „Educația tinerelor generații este una dintre prioritățile Fundației, de aceea am căutat mereu voluntari pentru acțiunile de plantare. Elevii și studenții care plantează puieții cu mâna lor învață în modul cel mai concret ce înseamnă să îngrijești o pădure. Pe șantierele de plantare ei discută și cu profesioniștii din domeniul silvic, primesc explicații pe loc, învață să identifice specii și nișe ecologice și să înțeleagă un ecosistem într-o manieră holistică, integrată, cu toate formele de viață și structurile geomorfologice care le susțin. Am aflat care sunt curiozitățile lor legate de păduri și lemn și, începând din 2021, vom lansa programe speciale de educație pentru copii și tineri în cadrul Fundației, atunci când situația sanitară o va permite.”