Care este rolul inovației în dezvoltarea unui sistem de sănătate?  Cum putem transforma sistemul medical într-unul cu adevărat benefic pacienților ? Ce este leadershipul medical, cum se formează și cine sunt liderii ? De ce avem nevoie de o “convenție” pentru creșterea calității actului medical în spitalele noastre prin implicarea și prin contribuția tuturor actorilor din sănătate? Ce exemple europene ne pot inspira?

Acestea sunt câteva dintre liniile tematice ale Convenției Române a Spitalelor ROHO 2019, ediția a 4-a, care se va desfășura pe 26 și 27 septembrie la Hotel Pullman – World Trade Center din București.

Ediția din acest an a Convenției este dedicată discuțiilor privind spitalele europene și accesului pacienților la standardele europene de sănătate.

În ultimii 3 ani ROHO a reunit la București peste 1000 de specialiști din peste 40 de țări: medici premiați, lideri din sănătate, reprezentanți ai mediului instituțional, universitar și academic, directori medicali, șefi de secții clinice, manageri de spitale, companii cu soluții inovatoare pentru domeniul medical.

Amplu eveniment internațional dedicat calității actului medical, Convenția Română a Spitalelor are ca principal obiectiv promovarea reușitelor medicale recente și a exemplelor de bună practică în managementul spitalelor publice și private.

Conferințele ROHO 2019: “Medical Leadership & Innovation. Hospital Leaders”, “European Hospitals”, “Innovation for Development – Health Policies”, “Hospital’s Safety Culture. Infection Prevention and Control”, “Building Health Bucharest International Forum”, “New Hospitals. Public and Private Investment”, “Medical Architecture & Infrastructure. New Solutions for Medical Environment”, “Xgroup Meeting Concept – Oncology”.

Din program: Dr. José María Muñoz y Ramón, Director Medical al „Spitalului Universitar La Paz”, poziționat pentru al doilea an consecutiv în fruntea clasamentului celor mai bune spitale de stat din Spania realizat de „Health Reputation Monitor”; Prof. Dr. Feliksas Jankevicius, conduce Vilnius University Hospital Santaros Clinics și a primit anul acesta premiul pentru Managerul Anului; Lodewijk de Beukelaar, conduce spitalul Zorgsaam, desemnat cel mai bun spital regional din Olanda in 2018.

Lista speakerilor și a partenerilor poate fi vizualizată pe www.roho.com.ro

ROHO se adresează specialiștilor din sănătate și companiilor cu soluții, tehnologii și inovații în domeniu. Structura Convenției include conferințe specializate, mese rotunde, dezbateri, sesiuni de business networking, expoziție tematică dedicată companiilor din sănătate.

Partenerul oficial al Convenției, pentru al patrulea an consecutiv, este Philips, “companie de tehnologie în domeniul sănătății axată pe îmbunătățirea vieții oamenilor și pe generarea de rezultate mai bune pe parcursul tuturor etapelor sănătății, de la un stil de viață sănătos

și prevenție, la diagnostic, tratament și îngrijire la domiciliu. Prin utilizarea tehnologiilor avansate, a expertizei clinice, cât și cea pentru produsele destinate consumatorilor, Philips co-crează împreună cu clienții soluții integrate menite să îmbunătățească experiența pacientului și a personalului medical, să reducă costurile de îngrijire și să sporească semnificativ rezultatele în materie de sănătate.”

Parteneri, susținători și expozanți ROHO 2019: Ecolab, Bristol-Myers Squibb, Ergotron, CGM – CompuGroup Medical, Medicare, Kapamed, Grupul Monza, Icemed, Vodimedicor, Tehnoplus Medical, Taissis Medical, Novomed International, GKH Medical, Banca Transilvania.

Parteneri educaționali: Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie «George Emil Palade» din Târgu Mureș.

Parteneri Instituționali: Ministerul Fondurilor Europene, Comisia de Sănătate și Familie – Camera Deputaților, Comisia pentru Sănătate Publică – Senat, Colegiul Medicilor din România, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente ARPIM, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București ASSMB, Centrul pentru Inovație în Medicină InoMed, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Colegiul Farmaciștilor din România, Asociația pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor.

Informații despre înscriere și condițiile de participare la adresa de email health@borocommunication.ro.

Agenția BORO PR & COMMUNICATION a fost înființată în anul 2015 și a realizat până în prezent 40 de proiecte de comunicare și evenimente internaționale de mari dimensiuni pentru educație, sănătate, agricultură, ospitalitate, arhitectură și real estate, proiecte care au reunit împreună peste 10000 de profesioniști din 45 de țări. În martie 2018, proiectul School + Hospital a fost selectat de către Administrația Prezidențială în programul oficial “România la Centenar”. Recent agenția a primit Premiul de Excelență al Secțiunii Evenimente în cadrul Galei Romanian PR Award 2018, pentru proiectul Romanian Hand Hygiene Days. Următoarele proiecte din 2019 sunt DEVO – Forumul Internațional al Marilor Dezvoltatori (www.devo.com.ro) și RALF – Romanian Agriculture Leadesrhip Forum (www.ralf.com.ro). Mai multe pe www.facebook.com/borocommunication și pe www.news.borocommunication.ro