Anul 2023 începe în forță la H2On, cu un nou CEO. Adrian Nanulescu își alătură experiența, puterea de muncă și inovația calităților antreprenoriale vizionare ale lui Nathaniel Geană, proprietarul și fondatorul grupului, care are în portofoliul de afaceri brandul propriu H2On, precum și brandurile AQUAVIA, LavAzza, illy și Julius Meinl.
Compania este prezentă la nivel național prin flotă proprie, deservind companii, dar mai ales segmentul acasă. „Ne motivează și ne aduce satisfacție faptul că noi am reușit acolo unde alții nu au avut atât de mult succes, respectiv distribuție de apă la români acasă. Venim cu seriozitate, cu apă de calitate și cu cele mai bune prețuri”, spune Nathaniel Geană, omul care are capacitatea de a transpune viziunea în practică.
Această „achiziție de capital uman” este o investiție în prezentul și în viitorul grupului de firme deținut de antreprenorul român. „Suntem prima prezență românească în rândul expozanților la târgul anual ‘Water Cooler Europe’, iar în 2023 ne dorim extinderea la nivel european atât pentru distribuția de apă, cât și pentru echipamentele necesare acestei activități. A se reține: apa H2On a fost testată de peste 200 de ‘chefi’ și somelieri din întreaga lume, care au remarcat imaginea ireproșabilă a bidonului, salinitatea minerală echilibrată, textura fină și gustul răcoritor. Toate aceste calități ne-au adus distincția ‘Superior taste award’, acordată de prestigiosul ‘International Taste Institute’ din Bruxelles.

Suntem o echipa tânără, modernă, flexibilă, în plină creștere, cu obiective ambițioase, de aceea am considerat că este momentul oportun ca o persoană cu experiența și capacitățile lui Adrian Nanulescu să ni se alăture”, declară Nathaniel Geană. „Una dintre afacerile pe care le dețin are ca obiect principal de activitate distribuția de apă, ceai și cafea la nivel național și îmi doresc să devină fantastică, întru satisfacția mea, a angajaților mei și a clienților noștri. Vizăm extinderea la nivel european, livrarea apei de calitate, cu gust pur românesc, în casele europenilor. Mă bazez pe Adrian Nanulescu să îmi îndeplinesc obiectivele într-un termen scurt. Ne motivează gustul succesului, avem știința de a-l obține și acel dram de nebunie necesară, care face ideea să se transforme în afacere, cu tot ce înseamnă aceasta: planuri, muncă, investiție, profit, locuri de muncă, satisfacerea clientului”, mai adaugă proprietarul H2On.
Adrian Nanulescu are o experiență bogată în consultanță de afaceri și în managementul de top al companiilor, atât multinaționale (precum Orange România), cât și în cele românești private (Antena Group, La Fântâna România). Este inginer, absolvent de MBA, practică de peste 15 ani triatlon de performanță, la nivel național și internațional, găsind timp pentru antrenamente și pentru a se implica în susținerea acestui sport în România.
„Sunt foarte motivat ca, alături de Nathaniel și membrii echipei, să îndeplinim obiectivele strategice, operaționale și financiare ale companiei, purtându-le de grijă clienților noștri, oferind produse și servicii de încredere, ușor de accesat. Eu sunt în egală măsură un om al planurilor, dar și al acțiunii, iar la Nathaniel am găsit acest mixt care mă face să mă simt la locul potrivit, la momentul potrivit”.

Adrian Nanulescu și Nathaniel Geană nu bat pasul pe loc, deja au configurat planurile anului 2023 pe termen scurt, mediu și lung și anunță deja îmbunătățiri tehnologice în beneficiul clienților, care vor putea accesa cu mai multă ușurință serviciile companiei. „Fiți cu ochii pe H2On, prieteni, o să vă placă ce vă vom oferi, cursa noastră e abia la început!”, adaugă Adrian Nanulescu.
Adrian Nanulescu va conduce grupul de companii deținut de Nathaniel Geană, ce activează în domenii precum investment, consultanță, HoReCa, distribuție, trading sau producție.
H2On oferă apă de calitate, fără costuri de livrare, fără comandă impusă și fără taxe lunare. Excelența purității și a gustului nu este doar un slogan în cazul apei H2On, ci o certitudine de care se poate beneficia cu ușurință – hidratarea este sănătate, apa este viață. Toate celelalte branduri din portofoliu vin în completarea și susținerea nevoilor clienților, atât la birou, dar și acasă.