Tenisul fascinează prin mii de aspecte, iar dragostea infinită pe care i-o poartă fanii e provocată și de micile detalii ale fenomenului sau de misterele neelucidate nici până azi.
Provenineța termenului “love” –
care desemnează ZERO la scorul din tenis pare o enigmă ascunsă
într-o peșteră secretă. Mulți avansează ideea că “love” s-ar fi
născut din limba franceză, alții pretind că din engleză, dar
printre aceste ipoteze s-a strecurat și una conform căreia termenul
își are originea în limba olandeză! Mai în glumă, mai în serios,
avem un caz asemănător cu acelea în care mai mulți inventatori
revendică aceeași descoperire! Și de aici apar polemicile între
state, scandaluri diplomatice etc. Dar nu e cazul și într-un sport
în care domnește fair-playul, respectul, diplomația și
modestia.
Revenind la termenul “love”, acesta semnifică într-un meci zero,
nicio realizare, adică nimic. Este utilizat în timpul unui game, pe
parcursul unui set, sau pentru a semnala scorul final, atunci când
învisnul nu și-a adjudecat nici măcar un set. Este o adevărată
constantă pronunțată de arbitul de scaun de-alungul oricărui meci.
Unul care se poate termina în 45 de minte spre exemplu, sau unul
maraton precum cel disputat pe parcursul a trei zile, acum un an,
la Wimbledon, de John Isner și Nicolas Mahut.
LOVE într-un game
Așadar, scorul într-un game este anunțat de arbitrul de scaun la
începutul fiecărui punct. Oponenții debutează de la zero, iar
realitatea e semnalată de oficial prin enunțul “love, love”. Dacă
jucătorul aflat la serviciu nu reușeșește nicuin punct, spre
exemplu după două mingi disputate, atunci arbitrul de scaun se va
apropia de microfon și va semnala scorul “love 30” la startul
următorului punct.
LOVE set
Mergând mai departe, scorul este adus la cunoștința publicului la
înaintea fiecărui game, a fiecărui serviciu. Spre exemplu, dacă
după trei gameuri desfășurate, un jucător și le-a adjudecat pe
toate, atunci vocea oficialului va răsuna în felul următor: “Three
games to love”. În cazul în care unul dintre jucători a câștigat un
act cu 6-0, scorul va fi semnalat de arbitru drept “love
set”.
LOVE la final
Termenul love poate apărea chiar și la finalul unui meci de tenis,
atunci când unul dintre jucători nu a reușit să “confiște” într-un
set nici măcar un game. Dacă tabela afișează scorul final 6-3, 6-0,
atunci deznodământul va fi anunțat prin instalația de sunet a
arenei “six three, six love”.
LOVE… ca un OU
Originea termenului “love” care desemnează în tenis ZERO este
extrem de disputată, suscitând dese polemici printre specialiștii
în istoria tenisului. O primă variantă susține că această exprimare
este derivată din limba franceză, de la cuvântul “l oeuf” –
bazându-se pe asemănarea perfectă dintre forma ovală a unui ou și
imaginea cifrei zero. “Seamănă ca două picături de apă”, obișnuiesc
să spună, mai în glumă mai în serios, tenismenii”.
LOVE… pentru onoare
O altă provenineță a fost identificată, pretind alții, într-un alt
termen franțuzesc “l heure” (oră), iar o a treia ar veni din limba
olandeză, de la expresia “iets voor lof doen”. Aceasta ar sublinia
ideea conform căreia “poți face ceva doar pentru onoare fără
implicații sau așteptări financiare”.
LOVE… pentru adversar
Dar cea mai acceptată teorie este cea conform căreia termenul a
fost împrumutat din limba engleză. Punctul de plecare? Mereu s-a
avansat ipoteza potrivit căreia înaintea oricărei confruntări, când
jucătorii sunt la egalitate, există încă sentimentul de “LOVE for
each other”, unul care dispare (sau nu) pe măsură ce partida
începe, continuă și se încheie.
Informatii despre achizitionarea biletelor pe: www.bcropen.ro/ro/ghid/bilete