20 de companii, peste 2.500 de angajați, în două clădiri clasa A. Aceasta este evoluția centrului de business, dezvoltat, în ultimii doi ani, în ansamblul Openville, primul proiect mixt din vestul țării, creat la Timișoara de companiile IULIUS și Atterbury Europe.
Realizat în două etape, dintre care prima în curs de finalizare, Openville va aduce schimbări importante în centrul Timișoarei. Gândit ca un proiect cu funcțiuni suplimentare de office, retail și leisure, care gravitează în jurul centrului comercial Iulius Mall, proiectul Openville a livrat pe piață, pâna acum, o suprafață de 31.000 mp de spații de birouri clasa A.
United Business Center (UBC) este brandul sub care au fost dezvoltate cele două clădiri de birouri finalizate din totalul de șapte pe care îl va include ansamblul. Închiriate încă din faza de construcție, UBC 1 și UBC 2 s-au impus drept pol de business al regiunii, cu nume importante din domeniul IT și automotive pe lista chiriașilor: Intel, Microsoft, Ness Digital Engineering, Atos, Veoneer, ACI Worldwide, Bitdefender, Azets, Steadforce, Flex România și altele.
Consolidarea acestei poziții pe piața din Timișoara va continua odată cu finalizarea, în perioada următoare, a celei de-a treia clădiri, de 19.000 mp închiriabili. Aici, NTT Data și Visma Software au închiriat suprafețe ample, în UBC 3 urmând să se mute și alte companii multinaționale care vor fi anunțate în perioada următoare.

Cea mai înaltă clădire de birouri din România, realizată la Timișoara
Tot la capitolul spații office, anul 2018 a marcat, în ansamblul Openville, demararea lucrărilor la ceea ce va fi cea mai înaltă clădire de birouri din România. UBC 0 va avea 27 de etaje și o înălțime de 155 de metri, urmând să surclaseze clădirea din București care deține acest titlu.
Mai mult de 52.000 mp de birouri va include UBC 0, aproape aceeași suprafață cât însumează cele trei clădiri UBC (dintre care două inaugurate) prevăzute în prima etapă de dezvoltare a proiectului Openville. Principala caracteristică a noii clădiri o reprezintă suprafețele generoase de pe fiecare nivel, care depășesc 2.000 mp, fiind spații flexibile fără coloane interioare și cu multă lumină naturală, care pot fi partiționate, astfel încât să se adapteze cerințelor clienților.
Localizată în imediata vecinătate a viitorului parc din ansamblu, UBC 0 va include, la parter, magazine premium, dar mai ales restaurante și cafenele, care vor beneficia de terase și panoramă spre zona verde. În plus, etajul întâi este rezervat unui centru conceput special pentru evenimente corporate, cu nu mai puțin de șapte săli moderne.

Grădiniță în limba engleză, fitness center, food court și servicii, în același loc
Openville Timișoara a atras companii care doresc să le ofere angajaților nu doar cele mai moderne condiții de lucru, ci, mai ales, acces imediat la facilități în timpul programului, dar și după orele petrecute la serviciu. Iar imobilele UBC se particularizează prin faptul că sunt singurele spații de birouri din Timișoara care sunt integrate într-un ansamblu mixt funcțional.
Cei peste 2.500 de angajați care lucrează aici beneficiază de vecinătatea cu cel mai mare centru comercial din afara Capitalei, unde au acces direct la peste 350 de magazine, food court, restaurante, fitness center și cinema multiplex. În plus, găsesc numeroase servicii, de la instituții publice unde își pot face pașaportul și permisul auto sau își pot plăti taxele, unități bancare, grădinițe și clinici medicale, până la saloane de înfrumusețare, curățătorie și agenții de turism.
Pe lângă economia de timp, beneficiile sunt și de ordin financiar. Angajații din Openville au la dispoziție un program de fidelizare, denumit „Card Partener”, care le oferă, în orice zi sau perioadă a anului, discount-uri de până la 25%, la sute de operatori din Iulius Mall Timișoara.
În plus, odată cu finalizarea primei etape a proiectului, aceștia vor avea acces la numeroase alte servicii: o grădiniță și o școală primară cu predare exclusiv în limba engleză, după curriculum britanic, săli pentru evenimente private, un nou concept de cinema multiplex și mai multe magazine. Iar parcul din ansamblu le va oferi oportunitatea de a se relaxa în aer liber, în pauze, dar și de a socializa și a se relaxa, la numeroasele cafenele și restaurante care vor fi amenajate aici.
Proiectul Openville Timișoara presupune o investiție în valoare de peste 220 milioane de euro, cea mai mare din vestul țării, în domeniul imobiliar. Prima etapă va include: 47.000 mp de retail, noi branduri, 50.000 mp de spații office în operare (UBC 1, UBC 2, UBC 3) și alți 52.000 mp în construcție (UBC 0), un parc, un pasaj auto și 4.068 de locuri de parcare.
