Compania clujeană PROFINOX, unul dintre principalii jucători autohtoni din industria instalațiilor din inox, s-a axat încă de la lansarea pe piață în investiții pentru retehnologizare, reușind astfel să își crească cifra de afaceri an de an. Programul UE BERD Facilitate de Finanțare a Energiei Durabile pentru IMM din România – RoSEFF a facilitat atingerea țintei de investiții a companiei de anul trecut și a adus într-un interval de timp scurt finanțarea de care firma avea nevoie pentru a-și consolida relația  cu clienți de top atât din România, cât și din piețele vest europene.

“Scăderea directă a  costurilor de producție prin creșterea eficienței, reducerea consumului de energie electrică și precizia mult mai mare a noului echipament sunt principalele beneficii pe care le-am observat după implementarea proiectului” spune Zoltan Kiss, directorul economic al firmei producătoare de instalații din inox PROFINOX, referindu-se la achiziția recentă a unui utilaj printr-o finanțare UE BERD RoSEFF,  realizată prin intermediul BRD Groupe Société Générale.

Finanțat de Uniunea Europeană (UE) prin intermediul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), programul RoSEFF reprezintă o formă de sprijin pentru companiile care își propun reducerea consumului de energie și eficientizarea producției. Prin intermediul acestuia, companiile pot accesa împrumuturi de până la un milion de euro prin BRD, beneficiind de consultanță tehnică gratuită  din partea Tractebel Engineering și granturi europene de până la 15% din valoarea creditului acordat.

Pentru companiile autohtone, reprezintă o oportunitate de creștere a competitivității prin modernizarea liniilor de producție, aspect relevat de firma clujeană PROFINOX.

Compania, înființată în urmă cu zece ani în Cluj-Napoca de inginerul Ferenc Ilyes, are 40 de angajați și a ajuns anul trecut să totalizeze venituri de circa  2 milioane de euro. Anul acesta, afacerile companiei vor ajunge la 2,5 milioane de euro, potrivit estimărilor directorului economic al acesteia. Compania a crescut an de an, pe seama axării firmei încă de la început pe conceperea de produse din oțel inoxidabil pe nișele domeniilor alimentar și farmaceutic. Cele două domenii sunt caracterizate prin produse finite de tip unicat, astfel că reprezentanții companiei au direcționat activitatea acesteia în oferirea de soluții personalizate pentru cerințele clienților din aceste industrii. “Scopul nostru este de a furniza pieței specializate din domeniul oțelului inoxidabil produse și servicii de un grad ridicat de calitate într-un mod cât mai profesionist”, explică directorul economic al firmei abordarea companiei.

Până în prezent, compania și-a atins ținta, reușind să încheie contracte cu clienți precum Pepsi Co. România, Unilever, Perla Harghitei, Apemin Tușnad, Sandoz, Albalact, Alpin 57 Lux, Strauss România, Chipita România, Actavis, Gedeon Richter, grupul Cora. Pe lângă clienții interni, compania își exportă produsele unor clienți din piețele vest-europene, în țări precum Franța, Germania și Suedia, ajungând ca în prezent să realizeze 55-60% din afaceri pe piețele internaționale. 

Pentru a reuși să facă față competitorilor străini, clujenii și-au propus încă de la început să dezvolte în mod continuu societatea și să eficientizeze munca în cadrul acesteia.

Activitatea firmei se desfășoară într-o hală de 1.100 de metri pătrați în care se află două poduri rulante pentru mișcarea pieselor mari pe toată lungimea utilă a halei, la care se adaugă alte utilaje performante specifice industriei oțelului și care necesită anual investiții pentru utilaje similare. Astfel, clujenii investesc anual între 70.000 și 80.000 de euro în tehnologizarea unității de producție. ”Încă de la început, am pus accent pe echiparea firmei cu scule și utilaje performante, care să contribuie în mod direct la gradul ridicat de calitate al produselor livrate.” În acest context, programul UE BERD RoSEFF a venit la momentul potrivit. După ce au aflat despre program de la reprezentanții BRD, într-un interval de timp foarte scurt, de câteva săptămâni, au reușit să înlocuiască utilajul vechi.

”Suntem ferm hotărâți să facem investiții și să dezvoltăm compania PROFINOX, aveam nevoie de un utilaj nou pentru îndoit tabla mult mai performant față de ce aveam înainte, iar aceste fonduri au venit exact la momentul oportun.”

Prin derularea programului, au accesat finanțare BERD prin BRD în valoare de 80.000 de euro și au primit un grant de 12.000 de euro, reușind să achiziționeze utilajul performant de îndoit tabla de 250 de tone.

Acest tip de program reprezintă un sprijin în dezvoltarea companiei PROFINOX, iar clujenii nu ar ezita să acceseze din nou programul RoSEFF, recomandându-l și altor antreprenori români. ”Aceste fonduri trebuie folosite la maximum pentru dezvoltarea industriei românești și creșterea competitivității companiilor din România pe piețele naționale și internaționale”, concluzionează directorul economic al PROFINOX.