Magazinul online de biciclete singlespeed și accesorii Hotbikes.ro, lansat în urmă cu aproape 3 ani, trece în offline, deschizând în această toamnă prima locație fizică. Aici, pasionații de pedalat și nu numai se pot bucura de un concept integrat inovativ, ce include un service pentru biciclete și o cafenea în sistem takeaway. Magazinul Hotbikes s-a făcut remarcat în ultimii ani în comunitatea de bicicliști din București și din țară și a cunoscut o evoluție direct proporțională cu interesul tot mai crescut al nișei care preferă transportul urban alternativ.

Mobilitatea alternativă în orașe aglomerate reprezintă un concept tot mai des adus în discuție, atât de specialiști care promovează eficientizarea bugetului, cât și de cei care vizează un stil de viață sănătos, dacă ne referim la mijloace de transport ce implică activitatea fizică. Iar bicicleta reprezintă o variantă ce bifează cu succes ambele criterii.

Hotbikes s-a lansat în urmă cu aproape 3 ani, dintr-o pasiune târziu descoperită a fondatorului său, care a identificat pe piața locală o nevoie neacoperită – bicicletele singlespeed (cu o singură viteză), agile, ușoare, perfecte pentru a face naveta la birou sau a te deplasa pe distanțe scurte și medii. De altfel, acestea sunt și caracteristicile care recomandă acest tip de biciclete pentru deplasarea în orașele plate cum este București, pe lângă raportul excelent calitate – preț și costul redus de întreținere. În plus, sunt suficient de rapide pentru a satisface plăcerea de a pedala pe asfalt.

În prezent, Hotbikes se remarcă pe piața de profil cu produse de la branduri de top din SUA, Europa și Asia – Cinelli, State Bicycle, Santafixie, Brick Lane Bikes, ABUS, Sugino și multe altele – biciclete singlespeed sau fixed gear (fixie). Alături de acestea, pe Hotbikes.ro și în magazinul offline veți găsi accesorii și piese pentru biciclete, echipamente dedicate pasionaților de ciclism, inclusiv rucsaci impermeabili sau mănuși. Prețurile pentru bicicletele de pe Hotbikes.ro pornesc de la 2.100 de lei. Cele mai multe comenzi au fost plasate anul acesta din București, unde s-au comandat biciclete și accesorii pentru pedalatul urban. În topul clienților Hotbikes se află și Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca și Oradea.

Hotbikes = biciclete pentru oraș

„Până în urmă cu cinci ani nu mai urcasem pe vreo bicicletă din copilărie. Am început să pedalez alături de fiul meu, care pe atunci avea aproape 3 ani, din dorința de a-l încuraja să facă mișcare și de a petrece mai mult timp în aer liber împreună cu el. Am căutat cele mai ușoare variante din nevoie, e greu să cari două biciclete. Așa am ajuns să descopăr cultura singlespeed & fixed gear. În România oferta era destul de scăzută, așa că am decis să fac ceva în sensul acesta. Așa am deschis Hotbikes.ro, din pasiune și nevoie. Am constatat cu surprindere, pe propria piele, cât de puțini clienți cumpără bicicleta care li se potrivește – conformației, stilului de viață. A cumpăra bicicleta care nu ți se potrivește e principala cauză pentru care o persoană renunță la pedalat”, a declarat Cristian Moldoveanu, fondator Hotbikes.

Potrivit fondatorului Hotbikes, bicicleta reprezintă, în prezent, unul dintre cele mai eficiente mijloace de transport urban, precum și o modalitate plăcută de a bifa necesarul zilnic de activitate fizică.

„Am depășit sau suntem pe cale de a depăși momentul acela când bicicleta este folosită doar în parc și de câteva ori pe vară. Bicicleta ar trebui să reprezinte un mijloc de transport pe care te poți baza zilnic, ce te ajută să economisești timp și bani. Totodată, înseamnă și adoptarea unui stil de viață (mult mai) sănătos, atât de important în aceste vremuri sedentare”, adaugă Cristian Moldoveanu.

Hub pentru pasionații de pedalat urban

Întrucât unul dintre obiectivele fondatorului constă în crearea unei comunități de bicicliști cu care să împărtășească aceeași pasiune, dar și pentru a oferi un concept inovator care mizează pe ideea de urban cycling, Cristian Moldoveanu a deschis în această toamnă și o locație fizică, în București, pe strada Lânăriei 80A. Locația integrează și un service de biciclete – administrat e Hubworks, dar și o cafenea în sistem takeaway, cu cafea de specialitate, precum și o atmosferă și un design dedicat pasionaților de cycling.

Sub sloganul #ArdeGrasimeaNuBenzina, hubul recent deschis din zona Tineretului aduce laolaltă persoane care sunt dispuse să renunțe la mașină și în afara weekendului și care îmbrățișează cultura urbană. De altfel, Cristian Moldoveanu și-a propus să organizeze o serie de evenimente dedicate ciclismului urban, ateliere pentru copii și adulți, unde aceștia să învețe să-și întrețină singuri bicicleta sau poate chiar să și-o creeze.

„Lăudăm adesea inițiativele din alte țări unde ciclismul urban este un stil de viață. Este adevărat că suntem departe de o infrastructură similară, însă schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Este ca în cazul mașinilor: când numărul lor a crescut, s-a adaptat infrastructura. Cu cât numărul bicicliștilor va crește mai repede, cu atât se vor urgenta procedurile și legislația pentru crearea unei infrastructuri dedicate acestei comunități”, este de părere fondatorul Hotbikes.