Oamenii simt nevoia de siguranță, de protecție, atunci când vine vorba de sănătatea lor și a celor dragi. Este o tendință care se reflectă în evoluția pieței asigurărilor, aflată într-un proces permanent de transformare și dezvoltare de produse care să răspundă cât mai aplicat nevoilor dinamice ale societății.
Numai anul trecut, românii au utilizat asigurările private de sănătate de peste 620.000 de ori, dublu în comparație cu 2020, potrivit unei analize a Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). În același timp, valoarea totală a serviciilor medicale plătite în 2021 în baza acestor polițe a fost cu 31% mai mare decât în 2020, adică peste 280 milioane lei. Acești bani au acoperit costuri cu servicii medicale de care au avut nevoie cei care și-au încheiat o asigurare privată de sănătate, sume care, așadar, nu au mai fost cheltuite din fondul public de asigurări sociale de sănătate. Datele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) arată, totodată, că protecția financiară suplimentară contractată de români în 2021, în baza asigurărilor private de sănătate, a crescut cu 10% față de anul precedent, ceea ce reflectă că din ce în ce mai mulți sunt mai interesați de acest tip de poliță.
Adaptată contextului tot mai volatil al pieței, SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE, expertul asigurărilor de sănătate pe piața din România, a dezvoltat soluții simple care susțin nevoile tot mai complexe ale clienților și partenerilor. Serviciile medicale pot fi accesate încă de la primele simptome care indică o posibilă afecțiune, fie că este cronică sau doar acută.
Expertiza a acumulat-o atât la nivel de grup, în cei peste 110 ani de activitate în domeniul asigurărilor la nivel internațional, cât și local, în peste 14 ani de prezență pe piața românească. Pentru că experiența clientului este permanent în centrul preocupărilor, SIGNAL IDUNA a dezvoltat soluții inovatoare cum sunt telemedicina, aplicația dedicată Signal Care Assistant pentru managementul asigurărilor de sănătate de oriunde și oricând, precum și un instrument de plată inovator în România, cardul Easy Pay, prin care utilizatorul beneficiază de plata în avans a serviciilor medicale necesare.
“Am dezvoltat soluții modulare, personalizabile, astfel încât fiecare să găsească în portofoliul nostru produsul care se pliază cel mai bine pe nevoile sale. Consider că răspunsul firesc pentru tot ce înseamnă grija pentru sănătate este o asigurare de sănătate. Această afirmație este susținută prin rolul de sprijin pe care îl are asigurarea în gestionarea, în mod confortabil și avantajos, a unui spectru larg de probleme de sănătate. Este simplu și rapid de accesat, chiar de la primul simptom al unei boli, nu doar pentru cele cronice sau grave, care apar pe neașteptate, implică cheltuieli suplimentare și oferă suport în procesul de revenire la starea de bine. Totodată, oferă acces la orice furnizor medical din România, fără să existe o perioadă de așteptare până la obținerea unei programări”, a declarat Marius Heran, National Retail Brokers Director, SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE.
Inovația și digitalizarea facilitează accesul la asigurările de sănătate
După reconfirmarea pentru al doilea an consecutiv în poziția de lider al pieței asigurărilor de sănătate, SIGNAL IDUNA continuă investițiile în inovare și digitalizare, ca direcție de creștere și dezvoltare, pentru a veni către români cu noi experiențe cu valoare adăugată.
”Viitorul este digital și noi îl construim în jurul nevoilor clienților noștri, de aceea urmărim să valorificăm oportunitățile pe care tehnologia le oferă, ca să le ușurăm viața, astfel încât să aibă acces la asigurările de sănătate doar printr-un singur clic. Este important pentru ei, pentru timpul lor, să le poată nu doar achiziționa, ci și gestiona ușor, fără bătăi de cap, oricând au nevoie”, a adăugat Marius Heran.
Și totuși, de ce este nevoie de o asigurare privată de sănătate?
Pentru că este soluția care completează perfect o asigurare de sănătate din sistemul public. Tototdată, oferă un confort sporit celor ce o dețin, prin accesul simplu și rapid în orice unitate medicală privată din România, fie că este clinică, spital sau laborator medical, precum și la medicii preferați, fără limitări de disponibilitate în programul acestora.
Asigurarea privată de sănătate vine așadar în sprijinul celei publice și aduce, în plus, și certitudinea că asigurații au mereu un sprijin pe drumul lor spre vindecare, având permanent alături de ei un consultant medical specializat, care le oferă suport și ghidaj. Avem nevoie de o asigurare privată de sănătate pentru că este singura soluție care oferă acoperire integrală pe toate ariile medicale, pornind de la cel mai simplu simptom abordat în clinici de ambulatoriu și până la cele mai complicate cazuri medicale care necesită tratament în spitale private din România, Europa sau Turcia.
Pe lângă simplitatea și accesabilitatea serviciilor necesare, accesul la orice furnizor medical din țară, Uniunea Europeană și Turcia precum și telemedicina, sunt printre principalele avantaje ale asigurărilor de sănătate SIGNAL IDUNA.
Portofoliul SIGNAL IDUNA cuprinde asigurări private de sănătate pentru companii, indiferent de dimensiune și profil și individuale, pentru orice buget și nevoie. Dacă în cazul asigurărilor de grup decizia este la angajator, în cazul asigurării de sănătate individuale, decizia stă în puterea fiecăruia.
Oricine are o rudă sau pe cineva apropiat a cărei viață a fost afectată de o boală gravă, în special de cancer. De multe ori, depistat într-un stadiu avansat. Detectat însă într-un stadiu incipient, cancerul poate fi tratat și chiar învins.
Cu asigurarea Vital Care, pentru un cost mediu de 78 de lei pe lună, asiguratul poate alege cel mai potrivit furnizor medical pentru nevoile sale, beneficiind de investigații medicale, tratamente oncologice sau intervenții chirurgicale complexe. În plus, are acoperire pentru a doua opinie medicală din partea unui grup de experți medicali naționali sau internaționali, consiliere psihologică și de nutriție și multe alte acoperiri precum perucă sau proteze. Asigurarea de sănătate Vital Care oferă acoperire încă din faza incipientă pentru monitorizare, chimioterapie, investigații de imagistică avansată, telemedicină, intervenții chirurgicale, recuperare medicală, servicii medicale ce pot fi accesate atât în clinici și spitale private de top din România, cât și internaționale, din Europa sau Turcia. Mai mult, persoana diagnosticată în timpul contractului de asigurare beneficiază de acoperire și după expirarea acestuia, până la utilizarea limitei de plan, de 200.000 de lei pe an.
De asemenea, și un eveniment medical neprevăzut care implică spitalizare sau o intervenție chirurgicală, poate destabiliza pe oricine nu doar din punct de vedere al sănătății, ci și financiar. Costurile pe care o persoană cu hernie de disc lombară trebuie să le suporte pentru o operație chirurgicală într-o clinică privată se ridică, în medie, la 15.000 lei, perioada de recuperare a sănătății fiind de la 6 luni până la 1 an. În cazul în care pacientul optează pentru un spital de stat, costul procedurii este suportat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, însă pot apărea cheltuieli suplimentare cum sunt plățile informale și tratamentul post-operator, pe care va trebui să le acopere din fonduri proprii, iar perioada de așteptare și în acest caz poate fi de câteva luni.
Cu asigurarea Take Care, pentru un cost mediu de 100 de lei pe lună, asiguratul beneficiază de acoperire pentru spitalizare și intervenții chirurgicale în orice clinică și spital public sau privat din România. Are acoperire pentru vizite medicale necesare înainte și după o intervenție chirurgicală și primește o indemnizație zilnică de spitalizare de 500 lei pentru spitalele publice. În plus, beneficiază de ghidaj și suport pentru optimizarea costurilor pe toată durata spitalizării, din partea unui consultant medical dedicat, de a doua opinie medicală și chiar servicii hoteliere pentru un însoțitor. În funcție de planul ales, asiguratul are la dispoziție până la 150.000 de lei pe an, cu acoperiri nu doar în țară, ci și în Uniunea Europeană și Turcia.
Asigurările de sănătate SIGNAL IDUNA vin cu beneficii extinse: Call Center disponibil 24/7, aplicație gratuită pentru mobil și web și trei metode de accesare – decontare directă în rețeaua Mediqa Net cu peste 1.300 de furnizori medicali, rambursarea sumei achitate sau plata în avans prin cardul Easy Pay a contravalorii serviciilor necesare, ce pot fi accesate la orice furnizor medical din România.
Asigurările Vital Care și Take Care sunt disponibile prin toți partenerii de brokeraj și prin magazinul online. Alege simplu și rapid, acoperirea potrivită pentru tine și familia ta, astfel încât să fiți mereu protejați!