Epidemia de COVID-19 a pus școlile/universitățile din toată lumea în fața unor provocări fără precedent. În România, universitățile s-au adaptat si s-au orientat rapid spre identificarea unor modalități de organizare și susținere a examenelor, astfel încât să se diminueze la maximum riscul de infectare cu virusul SARS-COV-2.
”Pentru a veni în întâmpinarea tinerilor, pe parcursul sesiunii de admitere în Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV București), am decis ca, în acest an, admiterea să se poată face ONLINE, fără a percepe taxe de înscriere si nici de înmatriculare.
Măsura se înscrie în cadrul unui pachet mai amplu de sprijin în valoare de peste un milion de euro”, a declarat Profesorul Sorin Mihai Cîmpeanu, Rectorul USAMV București.
Decizia de renunțare la taxele de înscriere și de înmatriculare are un impact bugetar de peste 300.000 euro (cca. 200.000 euro aferent taxelor de înscriere și, respectiv, aproximativ 100.000 euro aferent taxelor de înmatriculare).
În cadrul aceluiași pachet de sprijin au fost achiziționate, pentru a fi donate elevilor și studenților aflați in dificultate, aproape 1.000 de tablete, în valoare de aproximativ 200.000 euro, cu abonament inclus/acces nelimitat la internet de mare viteză, plătit pe perioadă de 2 ani de către USAMV.
Au fost achiziționate laptopuri pentru absolut toate cadrele didactice din USAMV, în valoare de aproximativ 250.000 euro.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul studenților, USAMV a alocat aproximativ 250.000 de euro pentru acordarea unor forme de sprijin, precum burse din venituri proprii, locuri gratuite în cămine sau reduceri taxe de cămin în cazuri justificate, masa gratuită la cantina Universității.
USAMV oferă candidatilor o perspectiva completă în domeniile agronomie, horticultura, îmbunătățiri funciare, creșterea animalelor, medicină veterinară, silvicultură, peisagistică, tehnologii și biotehnologii,cadastru, amenajarea teritoriului și dezvoltare durabilă, management, agroturism, tehnologia prelucrării produselor agroalimentare, conservarea mediului, controlul și expertiza produselor alimentare, inginerie economică în agricultură și managementul construcțiilor, totul în 2 campusuri universitare de excepție, cu 50 ha spațiu verde, în plin centrul Bucureștiului.
USAMV București are în componența sa 7 facultăți, care oferă studii universitare de licență, master și doctorat.
Înscrie-te acum ONLINE la cele 7 facultăți ale Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV București).
3400 de locuri, din care peste 2200 de locuri la buget, sunt disponibile la cele 7 facultăți ale USAMV București, pentru studii universitare de licență și master.

Călătoria ta #extraordinară începe aici: usamv.ro/admitere
Înscrie-te acum și vei găsi la USAMV :
· locul unde te dezvolți personal, social, academic.
· prieteni pe viață.
· cheia ta pentru un viitor strălucit,
· o întreagă paletă de activități, nu numai didactice și de cercetare, dar și sociale, sportive și culturale.
- Implicarea în partea practică a fiecărei discipline, în 2 campusuri Agronomie-Herăstrău și Medicină Veterinară-Cotroceni, Stațiunea Didactica de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură si Pomicultură Pietroasa – Istrita, Stațiunea Didactica si de Cercetare-Dezvoltare Agronomica Moara Domnească.
TERMENELE LIMITĂ pentru înscrierea la concursul de admitere la facultățile din cadrul USAMV București sunt următoarele:
* pentru studii universitare de LICENȚĂ:
– 25 Iulie: pentru programele de studii organizate de Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, Facultatea de Biotehnologii și Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală, Facultatea de Medicină Veterinară – cu programul de studii Controlul și Expertiza Produselor Alimentare
– 22 Iulie: pentru programul de studii Medicină Veterinară – Facultatea de Medicină Veterinară
* pentru studii universitare de MASTER:
– 18 iulie: pentru toate programele de studii organizate de toate facultățile din cadrul USAMV București, cu excepția Facultății de Medicină Veterinară.
Fii conectat la noutățile din mediul universitar pe www.usamv.ro