De la debutul conflictului din Ucraina, 3,2 milioane de cetățeni ucraineni au intrat, ȋn ultimul an, ȋn România, iar peste 100.000 au ales să se stabilească aici. Bucureștiul este una dintre cele mai sigure capitale europene și prima opțiune de relocare pentru mulți dintre ucraineni. Cei cu venituri peste medie au mers către zona de nord (sectorul 1, Pipera-Tunari), inclusiv pentru că acolo există instituții de ȋnvățământ cu profil internațional. Predarea ȋn limba engleză și diplomele recunoscute la nivelul UE și SUA sunt factori importanți ȋn luarea unei astfel de decizii. Ansamblurile din nord sunt atractive, ȋn general, pentru străinii care investesc ȋn România. Majoritatea ucrainenilor care cumpără locuințe ȋn nordul Capitalei au ȋntre 30 și 55 ani. Ȋn principal, este vorba despre familii care aduc aici, ȋn primă fază, mamele, copiii și bunicii.
De altfel, și cetățenii din Republica Moldova manifestă interes pentru investițiile ȋn proprietățile din România, ȋn special ȋn Iași și Brașov. Un numar semnificativ dintre aceștia preferă să investească ȋn zona de Nord a Bucureștiului.
Un raport recent publicat de Colliers arată că numărul tranzacțiilor cu apartamente a crescut anul trecut cu 11% în București, dar în restul țării cererea de pe piața rezidențială a scăzut cu 10%. Un aport important în acest segment îl reprezintă și afluxul de ucraineni. Astfel, la ȋnceputul anului 2023, erau mai mult de 12.000 de solicitări de permise de ședere ȋn București, 2.500 ȋn Constanța și 2.400 ȋn Galați. Aproape 6.000 de persoane și-au găsit locuri de muncă ȋn țara noastră și au fost ȋnființate 400 de firme cu acționariat și capital ucrainean. Chiar și cel mai bogat om de afaceri din Ucraina, Rinat Ahmetov, a demarat două proiecte de energie verde, ȋn valoare de 150 milioane de euro, ȋn județele Iași și Mureș.
Agențiile imobiliare anunță că procesul migraționist se resimte deja ȋn creșterea tranzacțiilor imobiliare din Capitală, ȋn special ȋn zona de nord.
După cum îi sugerează și titulatura, North Bucharest Investments este un grup de companii care activează cu precădere pe segmentul rezidențial din zona de Nord a Bucureștiului. Grupul se axează pe două linii de business, activitatea investițională și activitatea de intermediere.
Activitatea investițională are cea mai mare pondere din cifra de afaceri a North Bucharest Investments. Strategia grupului este de a cumpăra un pachet de apartamente într-un proiect rezidențial dezvoltat doar de companii cu un track record pozitiv, investițiile variază de la proiectele ȋn fază incipientă, „off-plan” sau „early stage”, la cele „ready to move”.
Activitatea de intermediere nu are un impact la fel de puternic pe cifra de afaceri a grupului, însumând 10% din business.
NBI Group a luat naștere în anul 2018. În 2022, grupul a înregistrat o cifra de afaceri, de peste 25 de milioane de lei, susținută de cele peste 130 de tranzacții derulate în cursul anului precedent. Compania prognozează pentru anul 2023 dublarea cifrei de afaceri.
Compania activează atât cu capital propriu, cât și cu investitori privați și instituționali ce urmăresc obținerea unui randament mediu anual de 15%.
******************************************************************************
North Bucharest Investments este o companie de real estate specializată în investiții imobiliare. Agenția oferă unele dintre cele mai exclusiviste și profitabile oferte de proprietăți din zona de Nord a Bucureștiului. În portofoliul agenției se regăsesc locuințe aflate ȋn ansambluri rezidențiale noi, din clasa premium, care pun accent pe excelența în design, calitatea construcției, livrarea la timp și care asigură o rentabilitate înaltă pe termen lung, proprietățile oferite fiind printre cele mai bune investiții imobiliare din București.