Compania Pagini Aurii Romania, care editeaza ghidurile de afaceri cu acelasi nume, a realizat in 2005 un profit brut de 28,3 milioane de lei (circa 7,8 milioane de euro), potrivit unui raport financiar al firmei. In 2004 pagini Aurii Romania a realizat un profit brut de 2,3 milioane de lei, potrivit datelor transmise de companie Ministerului Finantelor. “Profitul de anul trecut a fost realizat prin alte venituri decat cifra de afaceri”, a declarat Cristina Radu, directorul financiar al companiei, fara sa ofere detalii. In 2005, cifra de afaceri a Pagini Aurii Romania a crescut la 36,3 milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro), fata de 34 de milioane de lei in 2004. “Pentru 2006 estimam o crestere a cifrei de afaceri asemanatoare celei din 2005, de aproximativ 6-7%”, a adaugat Cristina Radu. Mediafax