Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București, Daniel Vasile, a precizat că până la ora 8.30 pompierii au avut 97 de intervenții, 58 dintre acestea pentru degajarea copacilor de pe carosabil și 16 pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe autovehicule.
Reprezentanții ISU au mai fost solicitați să intervină și în cazul unor cabluri rupte sau panouri smulse de vânt.
Daniel Vasile a precizat că nu au existat victime, iar incidente au fost semnalate pe toată zona de competență a ISU București, cele mai multe solicitări fiind primite în jurul orei 5.00.
Pentru remedierea problemelor apărute au intervenit 337 de pompieri, aceștia fiind în continuare pregătiți să gestioneze orice evenimente care ar mai putea apărea.
Capitala se află sub avertizare de ploi și vânt, meteorologii atenționând că viteza vântului la rafalâ ajunge până la 60 km/oră.