Rețeta tradițională pentru obținerea pâinii prevede ca alimentul să conțină apă, făină, drojdie și sare. În realitate, pâinea abundă în E-uri, lucru constatat și de Autoritatea Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC).

Reprezentanții ANPC spun că producătorii de produse de panificație recurg la introducerea aditivilor alimentari în rețeta pâinii pentru a-i da acesteia un aspect și gust diferit față de pâinea obținută în casă.

Pâinea conține până la 34 de aditivi alimentari

Chiar dacă pâinea este alimentul de bază al românilor, medicii nutriționiști ne recomandă să o mâncăm cu moderație, deoarece din cauza aditivilor alimentari riscăm să avem probleme cu rinichii și chiar să ne îmbolnăvim de cancer.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicospchi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, este de părere că piața românească de panificație este invadată de E-uri pentru că legea permite acest lucru, chiar dacă o parte dintre acești aditivi alimentari ne pun sănătatea în pericol. “Un astfel de exemplu este bromatul de potasiu – E 924 – care duce la apariția senzației de greață, vărsături, diaree sau apariția diverselor dureri, odată ce este ingerat”, a declarat, pentru gândul, medicul nutriționist.

Cisteina, glutationul și sulfatul de sodiu sunt alte E-uri care se găsesc în alimentul de bază al românilor. “Sulfatul de sodiu – E 514 – afectează vezica biliară, lactatul de calciu – E 327 – prezintă printre efecte adverse stări de hipercalcemie și insuficiență renală, acidul fumaric – E 297, acidul acetic – E 260 și cancerigenul acid citric E 330. În total, într-o pâine regăsim până la 34 de E -uri”, mai spune medicul Mencinicopschi.

Nutriționiștii spun că pe piața românească nu există vreun sortiment de pâine care nu conțină E-uri, astfel că pentru a preveni intoxicarea organismul cu aditivi alimentari, specialiștii ne recomandă să citim cu atenție eticheta.

Citiți mai multe detalii pe www.gandul.info