De ani buni, ne întoarcem cu fața către țărani ori de câte ori se înmulțesc amenințările că se va scumpi pâinea. Pentru că recoltele s-au subțiat. Ce-i cu agricultura noastră? Întrebarea se repetă obsedant. Dar soluțiile întârzie să apară. Leacurile.

Puțini au văzut – dintre cei care au fost chemați să vadă prin mandat – că pâinea se produce într-un proces economic supus legilor concurenței, eficienței și competitivității. Un proces de muncă la fel ca oricare altul, ce se cere încurajat prin legi înțelepte, prin condiții atrăgătoare și prin câștig. Începutul, în anii ’90, a fost cel mai dureros: agricultura românească a suportat consecințele nefaste ale unui paradox: în timp ce o mare parte a pământului țării a trecut în proprietate privată, serviciile și utilitățile importante au rămas în mâinile statului. Apoi, treptat, au ajuns în mâinile unor monopoluri.

Țăranul a ajuns astfel una dintre marile necunoscute ale prezentului României. Poate cea mai mare. Pentru că nimănui nu i-a trecut prin cap, între atâtea sondaje de opinie cu iz electoral, să finanțeze și o amplă cercetare de natură să pătrundă în intimitățile acestui univers: țăranul român în această cumpănă a istoriei, după ce s-a despărțit de “colectivă” și învață să se acomodeze cu noua lui condiție de mic proprietar al pământului. Deși anii de după ’89 au determinat migrații în masă de la sat la oraș sau, după 2000, din România în Europa și în lume, absorbția a fost doar relativă. Suprapopulația rurală este încă o realitate. O suprapopulație îmbătrânită însă. Tipul reprezentativ al acestei categorii sociale este stăpânul propriului ogor, pe care-l lucrează împreună cu familia sa. Ori nu-l mai lucrează. Și iată că, acum, când ar putea obține într-adevăr suprarecolte, se vede constrâns de un climat ostil, în care nu se simte sprijinit nici cu sisteme de cadastru, nici cu rețele de drumuri locale, nici cu societăți de servicii.

Ar fi însă posibil ca lucrurile să ia o cu totul altă întorsătură? Sau: ar fi posibilă scoaterea agriculturii din încremenirea ei actuală? Pentru așa ceva ar fi nevoie ca acest domeniu vital al economiei noastre să aibă parte de interesul meritat. Cu chibzuință, cu inteligență și poate chiar cu răbdare, n-ar fi deloc imposibil să facem din agricultura românească un factor important de alimentare a bugetului țării. Și încă mai mult: o sursă de ofertă valutară pe piața interbancară. Și mai e ceva: să renunțăm pentru totdeauna la frica proverbială că se îmbogățește țăranul. La urma-urmei, crede cineva că vom ajunge la visul de a avea și în România o clasă de mijloc fără țărani înstăriți? Abia după ce aceste întrebări vor primi răspunsurile cuvenite va fi posibilă stimularea unor fluxuri de bani pentru case noi, pentru sisteme moderne de apă caldă și de încălzit, pentru instalații sanitare în ton cu specificul civilizației din pragul veacului XXI, care să “unifice”, până la urmă, ori măcar să apropie condițiile de viață din orașe și din sate. Și, astfel, satul să devină o atracție pentru mase mari de oameni, care să afle aici o șansă pentru o viață demnă.

În țările dezvoltate, agricultura e împinsă înainte prin investiții private și prin liberă inițiativă. Dinamizarea pieței agricole este determinată prin crearea de concerne sau întreprinderi de comercializare a produselor agricole. Toate au ca scop fățiș obținerea de profit. Toate însă au în centrul activității protejarea fermierului. O întreagă rețea de servicii îl susține pe fermier, de la arat, semănat și recoltat până la vânzarea produselor, îngrijindu-se să-i revină și un profit îndestulător. Pentru că dacă fermierul dă faliment, întreaga rețea va da faliment.

La noi, în locul fermierului, se află țăranul român. A primit pământul, dar nu primește îndeajuns sprijin ca să producă. Nu se bucură nici de infrastructură, nici de prețuri stimulative de achiziție, nici de rețele de servicii. Cu excepția micii lui șanse de a-și vinde produsele peste rata inflației câteva luni pe an. Dar nu direct pe piață, ci prin intermediari.

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.