De numai cateva luni, si-a incununat stradaniile creatoare si scrutarile estetice si artistice cu titlul de doctor in arte vizuale. Titlu dobandit sub tutela indrumatoare a unui prestigios cvartet de maestri si carturari ai culturii vizuale – profesorii Alexandru Surdu, Gh. Achitei, Zamfir Dumitrescu si Mihai Manescu.
Asadar, o introflexiva si expansiva, totodata, viziune asupra lumii ne propune tanara artista, intr-un soi de atlas imagistic si sentimental, transpus si restituit privirilor noastre sub forma unui periplu plastic initiatic printre reperele atent selectate a ceea ce artista mai crede a fi “posibilul Paradis terestru”, ce inca ne indura si ne adaposteste!
O viziune marcata de exultante revelatii juvenile, de o tonica vivacitate coloristica a observatiei si notatiei, dar si de o sensibila fervoare meditativa, in care par sa coexiste miraculos atat uimirea ingenua si solara, dionisiaca, cat si penumbra interogativa a temerilor si indoielilor tanatice.
Este motivul pentru care artista se emancipeaza de tentatia reconstituirii peisagistice delimitata de rigori figurative si descriptive transante. Retina ei retine doar suma esentiala a unor repere realiste – muncele, coline, “niagare”, vestigii geomorfice, arheologice, meteo-astrale, citadine – dincolo de care ne introduce intr-un univers propriu, dens si foarte colorat, de “stari peisagere”!
Raportate la creatiile ei anterioare, tablourile expuse la “Simeza” exceleaza prin forta si siguranta constructiei compozitionale. Atribut ce o califica drept una dintre profesionistele indiscutabile ale genului din generatia ei.
Pe masura ce cercetarea sa plastica s-a adancit, ca urmare a studiului prodigios si consecvent din toti acesti ani “predoctorali” s-au limpezit si optiunile ei stilistice. Fapt vizibil si cu eleganta siguranta de sine materializat in substanta ideatica si compozitionala a panzelor sale actuale, dar si in suculenta ei verva coloristica, pedant controlata si cu iscusinta adecvata filosofiei ei picturale si, desigur, temperamentului si sensibilitatii ei. Toate acestea ni se dezvaluie subtil forjate si mladiate de componenta tot mai bogata si influenta a culturii ei vizuale.
In remarcabilul sau recital pictural de la “Simeza”, toate aceste evolutii ascensionale sunt pilduitor puse in opera in majoritatea compozitiilor. Unele de dimensiuni impunatoare, daca nu chiar monumentale (de ex. tripticul Efes si Columne efesiene; Autumnala-3; Seara la Cannes; Coline-2; Eden), in care peisagismul ei ni se releva epurat de orice infatuare descriptiva sau divagatie stilistica.
Un tablou ce contine, in admirabile proportii si sugestii formale, o “veduta” a Brasovului natal, spre piemontul Tampei si al vechiului cartier Temelia, serpuind pe sub ceea ce a mai ramas din dealul ce-o invecineaza, mi s-a parut a fi un onest omagiu sui-generis adus conceptiei picturale cŽzanniene, din al sau memorabil arhetip peisagistic: Le Mont St. Victoire.
Cu observatia ca Luminita Gliga si-a ingaduit, gratie virtutilor oferite de culorile acrilice cu care lucreaza cu voluptuoasa consecventa, in anii din urma, sa introduca acorduri cromatice contrastante intre tonalitatile catifelate de brunuri si ocruri, cu unele accente de retorica neo-expresionista, strabatute de tente de negru subtil grafiate in treimea inferioara, si vibratia evanescenta, de o solaritate “sieneza” a cerului, dar de expresie postimpresionista, din treimea superioara, intre care troneaza “personajul” principal al tabloului – “cocoasa”, de albastru prusian aplicat in tente fluide, a piemontului Tampei.
O realizare de un admirabil sintetism imagistic si stilistic, ce amplifica expresivitatea compozitiei si a impresiei vizuale de ansamblu.
Este miza estetica si picturala cardinala, pe care ne-o indica cu savuroasa cordialitate intreaga ofranda picturala de la “Simeza” a Luminitei Gliga.
