Probabil ca din procesul fostului sef al conglomeratului industrial Tyco, Dennis Kozlowski, nu va mai ramane pana la urma in memoria opiniei publice americane decat acuzatia cea mai colorata, anume ca respectivul folosise banii firmei ca sa-si cumpere o perdea pentru dus in valoare de 6.000 de dolari. In cazul lui John Rigas, fondatorul companiei de cablu Adelphia Communications, echivalentul perdelei de dus a lui Kozlowski il reprezinta o suta de perechi de papuci de casa de la Harrods, pentru care firma a completat un cec in valoare de 228,85 dolari.
Mai modeste decat cele scoase de Kozlowski din firma lui, sumele scoase in interes propriu din conturile Adelphia de catre John Rigas, cei trei fii si fiica acestuia au starnit insa mai multe comentarii, pentru simplul motiv ca explicatia comportamentului lui Rigas e mai interesanta pentru teoria economica. La Kozlowski, lacomia personala si pierderea simtului masurii au fost pe cat de monstruoase, pe atat de iesite din comun – nu orice director care preia o firma deja existenta si profita de o conjunctura economica favorabila ca s-o transforme intr-un conglomerat impozant sfarseste neaparat prin a o jefui.
In ceea ce il priveste pe Rigas, in schimb, comentatorii au vazut imediat posibilitatea unei generalizari, pe baza premisei ca pentru intemeietorul unei afaceri de familie este in mod necesar mai dificil sa se adapteze culturii corporatiste centrate pe controlul exercitat de actionari asupra companiilor listate pe piata de capital. Cu alte cuvinte, Rigas nu s-a putut obisnui sa vada in Adelphia altceva decat o proprietate personala, de care are dreptul sa dispuna dupa bunul lui plac. Aceasta este si explicatia pentru care vinovatia familiei Rigas a fost socotita de la inceput indiscutabila. Este drept ca biografia lui Rigas si modul cum a evoluat afacerea lui se apropie nu doar de un model, ci de-a dreptul de un cliseu – cel al urmasului de imigranti greci, crescut in cultul familiei si care aplica in afaceri cu atata consecventa valorile solidaritatii familiale, incat ajunge sa reproduca in organigrama firmei structura propriului clan, cu vecini si prieteni de familie cu tot, iar veniturile firmei sa le trateze, asa cum suna rechizitoriul procurorilor, “ca pe pusculita personala”.
John s-a nascut in 1924 in Wellsville, statul New York, ca fiu al imigrantilor greci James si Eleni Rigas, intr-o casa situata deasupra unui restaurant; copil fiind, inca de la noua ani servea la mese in localul respectiv. La scoala s-a remarcat deopotriva prin talentele sportive si prin evlavie religioasa, familia lui mergand uneori la biserica ortodoxa greceasca din Buffalo (factori care explica,an opinia unui biograf mai ironic, faptul ca la maturitate a tinut neaparat sa cumpere echipa de hochei Buffalo Sabres, pe care a incercat – fara succes – s-o revitalizeze). A facut razboiul mai intai in calitate de combatant pe frontul din Franta, apoi in California, in asteptarea unei mobilizari in Japonia care n-a mai avut loc.
Dupa razboi a facut studii de inginerie si s-a angajat la o firma de componente electronice. In paralel, cu bani imprumutati de la familie si de la prietenii din comunitatea elena locala, a cumparat un mic cinematograf in Coudersport, Pennsylvania, nu foarte departe de Wellsville. Cum acesta nu aducea cine stie ce venituri, Rigas s-a orientat spre alta forma de divertisment, televiziunea prin cablu, aflata atunci in faza incipienta. Impreuna cu fratele sau Gus si tot cu bani imprumutati – 300 de dolari – a fondat in 1952 o companie de cablu, pe care a numit-o Adelphia, de la cuvantul grecesc “adelphos” (“frate”).
Cum piata pentru astfel de servicii s-a dovedit primitoare, cei doi au reusit sa-si extinda treptat activitatea, inclusiv prin parteneriate cu alte firme de cablu. In 1997, Adelphia avea aproape 2 milioane de abonati in 12 state, iar ceea ce realizase John Rigas, care intre timp cumparase si partea fratelui sau si a celorlalti parteneri din afacere, era prezentat ca o poveste de succes tipic americana si care hranea din plin entuziasmul bursier al anilor ’90 (in mai 1999, pretul unei actiuni Adelphia atingea un maxim de 66 de dolari – nimeni nu s-ar fi gandit ca in iulie 2002 avea sa se prabuseasca la numai 15 centi). Si cum a mers afacerea, la fel de bine le-a mers si membrilor familiei Rigas. Sotia si-a deschis un magazin de decoratiuni interioare (care ulterior a vandut mobilier si obiecte decorative inclusiv firmei Adelphia), fiica sa Ellen si-a intemeiat propria companie de productie muzicala la New York (care, intre altele, a produs un filmulet cu bani de la Adelphia), iar fiii au fost postati la varful ierarhiei Adelphia: Timothy – vicepresedinte executiv si director financiar, iar Michael – vicepresedinte executiv si director de operatiuni. Prin intermediul celui de-al treilea fiu, James, si el vicepresedinte executiv, au fost operate cateva din tranzactiile imobiliare considerate acum dubioase de procurori (ca sa-si plateasca anumite datorii, familia Rigas a vandut catre Adelphia niste proprietati imobiliare de care firma nu a ajuns insa niciodata sa se foloseasca, pentru ca nu i s-au eliberat actele de proprietate, iar intre timp unele din ele au fost revandute de Rigas altor cumparatori, printre care a figurat si James Rigas).
Compania a inceput sa aiba probleme in primavara lui 2002, cand firma sa de audit, Deloitte&Touche, a refuzat sa valideze raportul anual, ceea ce a determinat bancile creditoare sa intrerupa finantarea Adelphia; compania s-a recunoscut mai intai in incapacitate de plata a unor dobanzi la credite in valoare de aproape 40 de milioane de dolari si a unor dividende ceva peste 6 milioane, dar apoi evenimentele s-au precipitat: directori din companie au dezvaluit ca familia Rigas a contractat datorii intre 2 si 3 miliarde de dolari care nu au fost evidentiate in rapoartele financiare ale Adelphia. John Rigas a promis ulterior ca va inapoia companiei active in valoare de un miliard de dolari si ca ii va varsa si fonduri provenite din alte afaceri ale familiei, ca sa ajute Adelphia sa-si plateasca datoria, dar era deja prea tarziu: Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (SEC) si procuratura au inceput ancheta, consiliul de administratie, din care faceau parte si membrii familiei, a fost nevoit sa demisioneze, iar Adelphia a intrat in procedura de faliment. John, Michael, Timothy si inca doi directori au fost acuzati in septembrie 2002 de frauda bursiera si bancara, iar procesul impotriva lor a inceput acum doi ani si e in plina desfasurare.
Mecanismul de ruinare a companiei a fost destul de simplu, sustine acuzarea, dat fiind ca dupa listarea la bursa a Adelphia, in 1986, familia a pastrat cateva firme mai mici nelistate, ale caror afaceri au fost gestionate in continuare tot de Adelphia, iar creditele pe care aceste firme private si Adelphia le-au luat unele de la altele au sfarsit prin a crea probleme. Ceea ce ar fi trebuit sa figureze ca datorie contractata de Adelphia a fost trecut in conturile firmelor, inducandu-i in eroare astfel pe investitori; de cealalta parte, banii imprumutati de firme de la Adelphia au fost folositi pentru cheltuielile personale ale membrilor familiei Rigas. Uneori, banii s-au plimbat intr-un mod complet aiuritor: unul dintre fostii angajati ai companiei a marturisit acum cateva zile in instanta ca John Rigas i-ar fi oferit candva un bonus de 19.000 de dolari, pentru ca dupa cativa ani sa se trezeasca primind de la Adelphia o instiintare ca are de platit companiei o datorie de 19.000 de dolari.
De cele mai multe ori insa, banii imprumutati au fost folositi de familia Rigas fie pentru finantarea cumpararii unor noi pachete de actiuni la Adelphia, fie pentru intretinerea stilului lor de viata pe picior mare – constructia unui teren de golf (13 milioane de dolari), plata cotizatiei la un club de golf (700.000 de dolari), cumpararea de locuinte de vacanta pentru membrii familiei, calatorii ale lui John Rigas cu avionul firmei in Grecia sau Africa, un voiaj, cu acelasi avion, al actritei Peta Wilson, la invitatia curtenitoare a lui Timothy Rigas, sau folosirea aceluiasi avion pentru a transporta la domiciliul din New York al fiicei patronului oua, hartie igienica si servetele de hartie (conform marturiei depuse de seful departamentului de aviatie al Adelphia). Evident, cele 100 de perechi de papuci de casa de care am vorbit la inceput nu sunt decat un detaliu in asemenea enumerari, insa e foarte posibil ca derizoriul crunt degajat de acest gen de detalii sa cantareasca extrem de greu in influentarea juratilor.
crenguta.nicolae@zf.ro