Editura Pandora M a luat ființă în anul 1995, cu un portofoliu care conținea literatură clasică și contemporană, dar și publicistică și eseuri. Imaginea Editurii Pandora M a fost inițial legată, pe de-o parte, de publicarea marilor autori rebeli de la începutul secolului XX (Antonin Artaud, Henri Michaux, Jean Genet), pe de altă parte, de descoperirea noilor voci ale literaturii contemporane (Sylvie Germain, Annie Ernaux, Yann Apperry). În scurt timp, cea mai cunoscută colecție a editurii a devenit Funky Fiction, în cadrul căreia opere ale unor autori precum Frédéric Beigbeder, Jay McInerney, Hitomi Kanehara, Niall Griffiths, Helen Walsh și Richard Milward promovau imaginea individului contemporan.

După ce a lansat o seamă de colecții foarte căutate, Literary Fiction (o colecție care își propune să reunească vocile cele mai noi și mai puternice din literatura mondială și să aducă cititorilor români lecturi de înaltă clasă), Reality Shock (o colecție de nonficțiune ce reunește memorii și autobiografii care fac referire la evenimente deosebite), Cercul Poeților Apăruți (poezie contemporană nonconformistă, autori români și străini atipici, cărți spectaculoase), Pandora M a ajuns și la Colectia PanDa.

Este vorba de o selecție de cărți ilustrate, ficțiune și nonficțiune pentru copii de la 2 la 12 ani, care le vor satisface atât curiozitatea, cât și dorința de a cunoaște lumea. Selecția PanDA este diferită de celelalte colecții de pe piața editorială românească prin aceea că fiecare titlu este combinația ideală de text și ilustrație, pentru că am avut grijă să căutăm cei mai talentați ilustratori și cele mai frumoase texte.

Iată câteva dintre cărțile pentru copii extrem de gustate:

Judith Kerr – Mog, pisica uitucă

Ilustrații de Judith Kerr. Traducere din limba engleză de Domnica Drumea. Mog e o pisică îndrăgită de toată lumea, dar care pare să intre mereu în bucluc. Uită că are o ușiță specială și că tocmai a luat cina. Dar într-o seară zăpăceala ei pică la țanc!

Top of Form

Judith Kerr – Mog și bebelușul

Ilustrații de Judith Kerr. Traducere din limba engleză de Domnica Drumea.
DescriereMog are o zi liniștită până când un bebeluș vine în vizită. „Mog adoră bebelușii”, spune doamna Thomas, dar Mog nu e atât de sigură! Deși Mog hotărăște că nu-l place pe acest bebeluș, îi salvează viața și primește o recompensă uriașă.

David McKee – Elmer și prietenii lui

Traducere din limba engleză de Luminița Gavrilă.
Descoperiți o nouă poveste despre identitate, curaj, iubire și prietenie. Prietenii lui Elmer sunt de diferite culori – roz, galben, verde, albastru, mov, portocaliu, roșu și negru. Dar numai Elmer are toate aceste culori!
Amuză-te colorând desenele cu Elmer și, răspunzând la niște întrebări simple, vei învăța să numeri, dar nu numai atât.

David McKee – Elmer și Rose


Traducere din limba engleză de Luminița Gavrilă. O carte adorată de cei mici, cu vârste între 2 și 5 ani.
DescriereDescoperiți o nouă poveste despre identitate, curaj, iubire și prietenie.
Faceți cunoștință cu Elmer – elefantul multicolor care încântă copiii din întreaga lume și prietena lui, Rose.
„Încă o carte frumoasă a acestui apreciat autor și ilustrator.” BOOKS FOR KEEPS

Eoin Colfer – Fred. Prietenul imaginar

Ilustrații de Oliver Jeffers. Traducere din limba engleză de Domnica Drumea.
O poveste neobișnuită, amuzantă și cu totul irezistibilă de la o echipă imbatabilă, cu vânzări record. Știai că, dacă toate condițiile sunt îndeplinite și dacă adaugi puțină electricitate, magie sau noroc, un prieten imaginar poate să apară exact când ai nevoie de unul? Un prieten imaginar, cum ar fi… Fred. Fred este cel mai grozav prieten imaginar pe care ți-l poți dori, însă oricât s-ar strădui, de fiecare dată pățește la fel: prietenul lui își găsește un prieten real în lumea reală, iar Fred începe să dispară puțin câte puțin, așteptând ca altcineva să și-l dorească din nou ca prieten imaginar… Până când, într-o bună zi, un băiat pe nume Sam își dorește un prieten și Fred își face apariția! O vreme, totul e perfect. Dar ce se întâmplă atunci când Sam își găsește un prieten real?