Contractele la termen pe prețul aurului se tranzacționau astăzi pe bursa de mărfuri din New York la cotații în scădere cu peste 6%, la circa 1.400 de dolari/uncie, după ce au înregistrat vineri una dintre cele mai mari corecții din ultimul an și jumătate, respectiv de 5,7%.

Astfel, în decurs de doar două zile aurul s-a ieftinit cu 11,3%.

De asemenea, contractele la termen pe prețul argintului se prăbușeau astăzi cu 10%, la 23,7 dolari/uncie.

Scăderile vin după ce mai multe grupuri bancare importante la nivel internațional, precum Goldman Sachs și Societe Generale au emis recent rapoarte în care estimau că prețul aurului va înregistra un declin însemnat pe seama așteptărilor privind îmbunătățirea condițiilor economice și a faptului că temerile investitorilor cu privire la inflație generalizată nu s-au concretizat.

Majoritatea mărfurilor care se tranzacționează pe bursele internaționale consemnau astăzi un declin semnificativ, printre acestea numărându-se și țițeiul al cărui preț era în scădere cu 2,4% la aceeași oră, până la 89 de dolari/baril pe bursa de mărfuri din New York, după ce la începutul anului se tranzacționa aproape de 100 de dolari/baril.

Subiecte #aur#burse#pret