O nouă ediție, mereu adăugită, a celebrului Dicționar apărut în urmă cu mai bine de 15 ani la Editura Pro. 630 de articole care definesc reprezentările mitice românești, invocate în obiceiurile și practicile magice să alunge seceta și bolile, să dea rod holdelor și animalelor, să afle ursita și norocul, să căsătorească fetele, să aducă liniște și pace în țară. 154 de fotografii-document care ilustrează Panteonul românesc alcătuit din reprezentări mitice grupate în calendarul țăranului, precum oamenii, pe criterii de vârstă și de sex: cu moși (Crăciun, Ajun, Nicolae, Andrei) și babe (Dochia), cu sfinți tineri (Sânvăsâi, Dragobete, Sântoader, Sângiorz) și maturi (Sântilie, Sâmedru), cu zeițe-fecioară (Floriile, Sânzienele, Drăgaicele, Lăzărițele, Ielele) și zeițe-mumă (Muma Pădurii, Muma Caloianului, Muma Dracului). Asemănător sfinților sub cupola bisericii, aceștia cultivau sub bolta cerului viețuirea pașnică a omului cu semenii, dar și cu natura din care își alegea simbolic mamă, tată, frate, soră, soție postumă.

„Reprezentările mitice ordonate după vârsta, atribuțiile și contextele rito-magice ale sărbătorilor și obiceiurilor din ciclul calendaristic și din ciclul familial (nașterea, căsătoria și înmormântarea) în care apar – scrie autorul într-un cuvânt înainte –, sunt ilustrate cu imagini reprezentative grupate în 30 de teme. În comparație cu zeii și zeițele panteonului clasic greco-roman cioplit în piatră, chipurile figurinelor și măștilor românești sunt realizate, fără excepție, din materiale perisabile: lut, aluat, lemn, vegetale, textile. Înfrățirea omului cu natura, din care acesta și-a ales nu numai divinitățile, ci și rude, prieteni și frați simbolici, realitate bine exprimată de sintagma creștinism cosmic, a favorizat păstrarea amintirii unor arhetipuri semnificative pentru istoria religiilor, cum ar fi: geneza panteonului exprimat în lut, lemn și aluat, nu în piatră; idealul de frumusețe și perfecțiune al divinității adorate, cu chip de om, care a generat două lumi inconfundabile, una geomorfă (neolitică) și alta antropomorfă (indo-europeană și creștină); bătaia rituală de dute-vino, mișcare arhetipală a creației și principiu de funcționare a primelor unelte și instalații tehnice ale omenirii (piua și pisălogul, ciocanul și nicovala, glia de pământ și bățul de semănat, acul); ascendentul Zeiței Mamă neolitice în raport cu Zeul Tată indo-european și cu Fiul lui Dumnezeu creștin și altele.

Reprezentările mitice ale panteonului românesc sunt definite prin cuvinte ilustrate cu imagini fotografice, icoane și desene grupate în două cicluri: Veacul divin (ciclul calendaristic), cu nașterea și renașterea anuală a divinității, și Veacul de om (ciclul familial), cu nașterea, căsătoria și înmormântarea omului de-a lungul câtorva decenii.

Autorii aserțiunilor conform cărora românii nu au un panteon propriu exclud valoarea documentului etnografic și puterea de transmitere a acestuia pe cale orală. Cu acest fetișism, nici America n-ar fi existat înainte de Columb. Compararea panteonului românesc, exclusiv oral, cu cel iconic greco-roman este neconcludentă din punct de vedere al genezei civilizațiilor cărora le aparțin, dar și al valorilor morale: unul, decadent încă de la scrierea și cioplirea lui în marmură și piatră, cu zei imorali, puși pe înșelătorii, trădări și incesturi, altul, cu înalte valori morale expuse în acest volum. În dicționar nu se fac aprecieri despre adevărul sau neadevărul reprezentărilor mitice și credințele generate de acestea, bunuri culturale intangibile care trebuie respectate. O populație care are anumite credințe, convingeri, concepții despre lume și viață și trăiește în conformitate cu normele astfel generate, chiar dacă astăzi acestea ni se par false, absurde, este superioară unei populații care ar deține toate adevărurile din lume, dar nu ar crede în ele, nu le-ar trăi și nu le-ar respecta. Oamenii au luptat, au suferit și au murit adeseori pentru erorile lor, dar tocmai aceasta dovedește că nu au trăit în minciună, înșelăciune care începe în clipa când se cunoaște adevărul și se refuză cu bună știință respectarea acestuia.

Baza documentară a dicționarului o reprezintă informațiile înregistrate în ultimele două secole de neobosiții culegători ai tradițiilor populare tezaurizate în arhive, muzee și colecții particulare sau publicate în volume și reviste de specialitate. Un omagiu se cuvine adus celor care s-au preocupat, înaintea noastră, de mitologia română, citați cu respect în paginile dicționarului pentru contribuțiile lor remarcabile. Informațiile au fost completate de cercetările recente efectuate cu prilejul elaborării Atlasului Etnografic Român. Atât cât i-a permis pregătirea de etnolog, autorul a folosit numeroase informații interdisciplinare. O lucrare de acest tip nu poate să fie completă. Lipsesc multe reprezentări mitice, precum figurinele modelate din aluat și din lut, cioplite în lemn, cusute sau țesute în război. De asemenea, nu au fost definiți așa-numiții oameni de piatră, munții sacri, toponimia și legendele mitice. Eroii din basme, care nu au nicio legătură directă cu activitatea practică sau cultică a oamenilor, au fost lăsați, cu bună știință, în afara panteonului.

Articolele de dicționar sunt elaborate unitar, după același tipic metodologic: definiție, descriere succintă a fenomenului definit, localizare geografică și precizarea indicațiilor bibliografice. Termenii-cheie poartă trimiteri încrucișate (*) la articolele dedicate acestora. Preocuparea constantă a fost elaborarea unei lucrări accesibile unor largi categorii de cititori și să împace, pe cât posibil, exigența specialiștilor. Definițiile sunt formulate prin cuvinte uzuale, adesea prin expresii populare, iar neologismele și termenii tehnici au fost restrânși la strictul necesar.”

Ion Ghinoiu – Dicționar de mitologie română, Editura Univers Enciclopedic Gold