Pantomima prin vizor

Episodul 12. Anamneza
Mioara a fost prima mea prietena. Aveam cinci ani, ea noua. Parintii ei terminasera de construit o casa mare. Erau trei sau patru camere mobilate, restul erau goale. Mioara ma baga intr-o camera si-mi povestea ca baietii sunt porci (la propriu, adica, au rat, sorici si copite, dar parintii lor ii imbraca foarte frumos cand ies din casa, pentru ca vor sa-i insoare), ca ea poate sa bea si zece cani de vin daca vrea, pentru ca ea e Sue Ellen. Cand nu-mi povestea tot felul de ciudatenii, Mioara imi spunea poezii, imi povestea din carti, imi citea. Eu nu stiam citi pe atunci, ma uitam uluita la globii ochilor ei, care se miscau incontinuu. Pe-atunci eu credeam ca Mioara a adormit si viseaza. O vazusem dormind pe Mioara, ma obligase sa stau pe un sezlong si s-o pazesc cat doarme. Mioara adormea cu ochii deschisi si-si rotea tot timpul globii oculari. Uneori isi dadea ochii de tot pe spate si-atunci nu i se mai vedea decat albeata. Imi amintesc ca o priveam si innebuneam de spaima. O simteam pe Mioara care iesise din Mioara care dormea, acolo, intre noi, stand la panda. Mioara avea o sora mult mai mare care era plecata pe undeva la facultate. Mioara nu prea vorbea de sora ei, iar, foarte rar, cand o facea, imi spunea ca sora ei mai are o sora geamana, de care nu stie nimeni, nici macar parintii lor, care are un iubit inalt cu ochii albastri si se plimba printr-un oras indepartat cu alte doua surori gemene de brat. Mioara imi mai spunea ca sora ei si-a taiat si si-a ingropat o suvita de par la radacina unui copac singuratic de pe un camp, ca s-o elibereze pe sora ei geamana de celelalte doua surori gemene. Intr-un an, devenisem dependenta de Mioara si de povestile ei. Pe parcursul unui an, Mioara imi povestise multe lucruri ciudate si-mi citise altele si mai ciudate. Lua mereu carti din camera surorii ei si-mi citea din ele. Intr-o zi mi-a citit “Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”. Mi-a citit-o cu o asa intonatie, incat m-a luat cu frig si m-am bucurat ca sunt din Romania. Mi-a citit-o din picioare, dand dintr-o mana. Cu greu m-am abtinut sa nu plang. Apoi a dus cartea in casa, iar cand s-a intors, mi-a povestit de o ruda de-a ei, Otilia, care avea o Dacie rosie pe care i-o fatasera cinci sute de iepuroaice albe cu ochii rosii. Mioara pretindea ca acestea sunt cele mai frumoase iepuroaice. Dar nu-ti poti face blanita din ele, pentru ca ele sunt atat de frumoase, incat sunt, intr-un fel, oameni. Mioara credea ca oamenii sunt cei mai frumosi. Mai frumosi decat paunii si mai frumosi chiar si decat galbenii de aur. Ea spunea ca acest lucru se intampla pentru ca oamenii au dinti. Cand oamenilor le cad dintii, se transforma-n serpi, iar copiii lor in pesti. Ea credea ca oamenii mai sunt frumosi si pentru ca nu le da nimeni foc. N-am inteles niciodata ce voia sa spuna cu asta. Mioara imi spunea ca ea este iubita lui Adrian Pintea, habar n-aveam cine este Adrian Pintea, ca ea merge pe bulevard si are o sticla de otet in mana, iar Adrian Pintea trece pe langa ea si ei ii scapa sticla de otet din mana si se face praf, iar Adrian Pintea rade, si asa in fiecare zi, ea trece pe bulevard cu sticla de otet in mana, sticla i se sparge si Adrian Pintea ala rade. Habar n-avusesem ce fel de iubit mai e si asta, dar o luam de buna. Mioara imi povestea de mii de ori aceasta intamplare. Imi mai povestea ca ea se nascuse la sapte luni cu tichie pe cap, pe care cu greu i-a curatat-o bunica ei, Donica. Aceeasi bunica o crescuse in vata pana cand implinise un an. Apoi tot aceasta bunica avusese grija de ea pana la patru ani jumate, pentru ca parintii ei plecasera la serviciu. Apoi, bunica ei murise. Acum, bunica ei statea in camera parintilor ei, pe dormeza, si impletea ciorapi. Aproape in fiecare zi venea si, asezandu-se in acelasi loc, facea acelasi lucru. Uluita, am intrebat:
– Pai, n-ai spus ca a murit!?
– Nu conteaza, mi-a raspuns, vine oricum. Vine sa aiba grija de mine. Sta acolo pana se-ntorc ai mei de la lucru.
Si cand iti citesc sta acolo. Se bucura tare cand ma vede citind. Atunci impleteste si cate trei ciorapi. Asta este secretul meu. Vreau sa ti-o si arat!
– Nu vreau s-o vad acum, i-am spus.
– Ba da, trebuie s-o vezi! Astazi, mi-a fost frica de ea. Pana acum, nu mi-a fost. Poate, daca o vezi, n-o sa mai vina. Nu vreau sa mai vina. Nu-mi mai place s-o stiu acolo, in mijlocul patului, impletind. Astazi mi-a fost frica sa intru in casa. Am stat numai in curte. Mai am putin si fac zece ani, ma descurc singura de-acum, nu mai am nevoie sa ma supravegheze. Am impresia ca a inceput sa-i placa sa vina aici. Stie acum ca nu mai am nevoie de ea, dar nu-i mai vine sa plece. Trebuie s-o vezi. Daca o vezi, poate pleca. Apoi, in soapta, Mioara mi-a spus: “Stii, cand eram mica, imi povestea ca lumea vorbea despre ea ca stie sa faca farmece, ca e vrajitoare. Nu stiu ce-nseamna asta, dar cred ca lumea avea dreptate. N-am mai vazut pe nimeni sa vina, dupa ce-a murit, acasa, cum vine ea toata ziua. Bunicul n-a mai venit. Ai mei nu m-ar crede daca le-as spune, ai mei nu cred ce le spun. De-asta nu le spun. Hai s-o vezi!”.
Am mers in urma ei pe poteca de ciment, tinand-o de mana, cu picioarele inghetate si capul vajaind. Am intrat intai intr-o veranda din metal si geam, am urcat doua trepte,
ne-am lasat incaltarile la usa, apoi am intrat. In camera nu era nimeni, dar era un aer greu, apasator.
– Uite-o, a spus Mioara, aratand cu degetul spre pat. O vezi?
M-am uitat cu atentie intr-acolo; intr-adevar, in mijlocul patului, pe macat, era o gaura, ca si cum ar fi stat cineva acolo, dar de vazut nu se vedea nimeni.
– O vezi?
– Nu.
– Uite-o aici, s-a indreptat spre pat Mioara, aratandu-mi exact locul cu gaura. Sta si se uita la tine.
In momentul acela am inlemnit, am vrut sa fug, dar picioarele nu ma mai ascultau. Simteam cum ma golesc de sange. Nu vedeam nimic, dar stiam ca este cineva in pat. Simteam si cum ma urmareste scrutator, simteam ca aerul devine dens si greu de respirat. Am zbughit-o pe usa afara, fara sa ma mai incalt. In mijlocul curtii, m-am oprit. Am ezitat putin, apoi m-am intors in camera. Mioara statea dezamagita in mijlocul ei.
– Hai sa anuntam pe cineva mare, i-am spus.
Mioara s-a insufletit:
– Hai sa-l chemam pe nea Ilie Marmea sa-i faca o fotografie.
Nu stiu de ce, mi s-a parut foarte logic ce spunea Mioara. Am iesit amandoua din casa, total eliberate de spaima. Pe poteca, zambeam:
– Daca o vor vedea in fotografie, ai tai te vor crede…
– Tu ma crezi?
– Da.
Am iesit pe strada, am strigat la vecini si le-am spus. Au venit toti vecinii, ca la nunta, in curtea Mioarei. Venise si nea Ilie Marmea cu aparatul de fotografiat si cu fiul sau, care avea si el un aparat de fotografiat, pe care-i tremurau mainile. Chemaseram toti vecinii, pe parintii mei nu. Nu aveam incredere in ei.
Vecinii faceau o harmalaie ingrozitoare in curte, dar nici unul nu avea curaj sa intre in casa. Se indemnau unul pe altul. Nea Ilie Marmea si fiul sau stateau incordati, cu aparatele lipite de ochi, de parca s-ar fi asteptat ca, din moment in moment, sa iasa o fantoma din casa si sa le zambeasca. O alta vecina se inarmase cu tulpini tepoase de trandafiri si bolborosea ceva despre puterile pe care le au tepii de trandafir asupra mortilor. Trei barbati tineri se certau aprins, in mijlocul curtii, pe strategii. Stateam langa Mioara si nu-mi mai era teama. Din motive necunoscute, imi venea sa rad. Ma abtineam cu greu. La insistentele celorlalti, Mioara a povestit, pentru a zecea oara, povestea cu aparitia bunica-si. Nu stiu de ce, am confirmat-o si eu. N-am vrut sa mint pe cineva. Pana la urma, primul care a intrat a fost Giovani, un barbat tanar, cam la treizeci de ani, a carui imbracaminte ma amuza teribil. Avea niste pantaloni foarte stransi pe bazin, cu talie atat de joasa, incat i se vedea jumatate din fund cand se apleca sau cand statea jos, o camasa deschisa la culoare, cu pense, ingrozitor de stramta jos, pantalonii, cu dunga, erau foarte largi, iar in picioare avea pantofi de femeie, adica aveau toc inalt si modele. Giovani avea si un fel special de-a merge. Avea un par blond-roscat, lung pana la umeri. Giovani a patruns in casa cu barbatie, dar am stiut ca-i este teama. Mioara, imediat dupa el, eu, in urma Mioarei. Dupa noi, n-a mai avut altcineva curajul sa intre. Mioara a mers spre pat, eu cu Giovani am ramas nelamuriti in mijlocul camerei. Giovani se uita la un tablou mare, inramat, unde mama si tatal Mioarei erau miri. Eu ma uitam la telefonul de pe masuta, al carui disc era crapat. Telefonul era pus langa geam, asa ca, ridicand privirea, i-am putut vedea pe toti oamenii aceia, in curte, cu ciomege in maini, cu palmele insangerate in care tineau fire lungi de trandafiri cu tepi mari, pe care le strangeau cu incordare, i-am vazut si pe nea Ilie Marmea si pe fiu-sau cu aparatele la ochi, cu picuri mari de sudoare ce li se scurgeau de pe tample pe barbie si nu m-am mai putut abtine – am izbucnit in ras. Incercand sa ma abtin, rasul meu suna gatuit si subtirel, mi-am bagat fata in tricou sa nu ma vad, mi-era tare necaz pe mine ca rad si nu este nimic de ras. Giovani s-a intors spre mine, a crezut ca plang si atunci, cu voce zguduitoare, a strigat:
– Intrati, maaii!!!
Primul a intrat nea Gicu, dupa el nea Ilie Marmea cu fiu-sau, tot cu aparatele la ochi, dupa ei restul. Nea Ilie si fiu-sau faceau incontinuu fotografii, fotografiau peretii, dulapul, soba, tavanul, covorul, pe Giovani intr-un milion de pozitii. Oripilat de cate fotografii i se faceau, Giovani isi pusese mainile la ochi si striga suparat:
– Ba, ia mai lasati-ma-n pace si nu-mi mai faceti atatea fotografii! Ce sunt eu, artist?
Dar nea Ilie si fiu-sau nu se mai puteau opri. Nea Gicu si restul oamenilor stateau si ei cu mainile la ochi pentru ca-i orbisera luminile blitzului.
– Uite, fuge dupa perdea!
Lui Nea Ilie Marmea si fiului sau le-au scapat aparatele din maini. Lumea a iesit urland si calcandu-se-n picioare din casa si din curte. Eu cu Mioara am ramas in casa, uitandu-ne pe geam cum se grabeau toti spre poarta, calcand in picioare florile. Apoi, am taiat cu doua foarfece mari un pardesiu albastru si cecurile parintilor ei. Batea vantul si perdeaua se misca incontinuu, asa ca am lipit-o de geam cu aracet.