Papa german, în vârstă de 85 de ani, care a anunțat luni că va demisiona începând cu 28 februarie din cauza vârstei și oboselii, va rămâne un timp în reședința papală de vară de la Castel Gandolfo din apropierea Romei.

Mai târziu, el se va retrage la mănăstirea “Mater Ecclesiae”, unde în prezent se efectuează reparații. Mănăstirea este situată în grădinile Vaticanului și până acum a fost destinată numai călugărițelor. Astfel, viitorul Papă și predecesorul său vor trăi la câteva sute de metri unul de altul.

“Este o situație fără precedent, vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Lombardi.

Referitor la noile ocupații ale lui Benedict al XVI-lea, care va redeveni cardinalul Joseph Ratzinger, părintele Lombardi consideră că acesta nu “va trăi în izolare”. Papa “deseori spunea că i-ar plăcea să-și dedice bâtrănețea studiilor, rugăciunii și scrisului, ceea ce presupun că va și face”.

Mănăstirea ctitorită de către Papa Ioan Paul al II-lea, se află într-o zonă liniștită din grădinile Vaticanului. Ea a fost construită în 1992 în locul unei case vechi a grădinarilor, dărâmată pentru noile construcții.

Clădirea are patru etaje: la primele două se află camerele în comun, sala de mese, bucătăria, capela, punctul medical și arhivele, iar la celelalte două etaje – 12 chilii moderne. Potrivit Vaticanului, chiliile sunt sărac mobilate, iar singurele decorațiuni sunt crucile din lemn și câteva picturi religioase.

Acestă mănăstire, singura din interiorul Vaticanului, a fost ctitorită de către Ioan Paul al II-lea, pentru călugărițe, care să se roage pentru Papă și Biserică.

La ficare cinci ani, aici se stabilea un nou ordin: al clariselor, al carmelitelor, al benedictinelor și vizitandinelor. Acesta din urmă a părăsit mănăstirea în noiembrie 2012, când au început lucrările de renovare.

În grădina mănăstirii sunt numeroase plante, printre care legumifere și arbori fructiferi, în special, portocali și lămâi, din care măicuțele prepară lichioruri și dulciuri.

Benedict al XVI-lea, care iubește natura și deseori a pledat pentru protecția mediului înconjurător, se va putea plimba în grădină, admirând florile, printre care și două specii rare de trandafir: cea roșie “Beatrice d’Este” și albă “Ioan Paul al II-lea”.

De asemenea, el va putea controla calitatea roșiilor, ardeiului, dovleceilor și a altor legume din grădină, servite în mod regulat Suveranilor Pontifi.

Potrivit cotidianului La Stampa, o parte din “familia” lui Benedict al XVI-lea va pleca cu el la mănăstire, inclusiv câteva surori ale ordinului Memores Domini, care s-au ocupat de Papă în ultimii ani, și secretarul personal al Papei, Georg Gänswein, numit “prefect al Casei Pontificale”.