Puține au fost – la noi – reacțiile rapide de bun simț în cazul retragerii Papei Benedict al XVI-lea anunțată luni, 11 februarie. Personal, am oroare de teorii ale conspirației gratuite și de speculații semidocte în condițiile în care omul – căci om este și Papa, chiar dacă bate la ușile sfințeniei precum orice creștin consacrat pe Calea întru Hristos – declarase încă de acum doi ani într-un interviu că da, în caz de neputințe trupești, este capabil să recurgă inclusiv la acest gest: să se retragă din scaunul lui Petru…
Desigur că putem face mai multe observații pornind de la acest eveniment excepțional. Căci nu au fost decât patru astfel de retrageri în istoria Bisericii Catolice, ultima petrecându-se acum șase secole.
Întâi de toate, Benedict al XVI-lea se înscrie firesc în istoria Bisericii Catolice de după Conciliul Vatican II. Se înscrie paradoxal însă, căci, dimpotrivă, eforturile sale au fost de atenuare și de limitare a reflexelor liberale din sânul Bisericii generate și încurajate de Vatican II. Papa Benedict a fost, este adevărat, un conservator și un foarte mare teolog, fost prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței. Cu toate acestea, paradoxal, probabil unul dintre gesturile care-l vor așeza definitiv în istorie, este tocmai felul nonconformist în care se retrage. Cu siguranță, ultimii ani ai predecesorului său, foarte bolnav la rândul său, au influențat această decizie, fiindcă și în cazul polonezului Ioan Paul al II-lea au existat speculații privind retragerea.
Atenționez că suntem obligați să ieșim din logica lumească – eventual politică: vezi teoriile conspirației generate de eveniment – pentru a rămâne strict în logica teologică și sacră, așa cum se cuvine în cazul de față.
În paranteză fie spus este un gest pe cât de omenesc, pe atât de firesc. Cardinalii au la rândul lor o limită de vârstă (80 de ani) dincolo de care se retrag. De ce ar fi atât de spectaculos în cazul unui Papă? Din motive exterioare sacrului: politice, înainte de toate. Lucru care a și fost speculat în aceste zile. Nu cumva această “demisie” va genera periculoase precedente în care un anume grup de putere ar putea impune “retragerea din motive de boală” în cazul unui viitor Papă? Este o temă de meditație care nu poate fi eludată cu lejeritate…
Nu este încă ora bilanțului, dar, în mod evident, dacă inițial, ținându-se cont de vârsta la care a fost ales (78 de ani) pe scaunul lui Petru, acestui Papă i se prevedea rolul unui interimar, viața și Pronia au demonstrat cu totul altceva. Benedict al XVI-lea a adus un aer nemțesc la Vatican, reașezând catolicismul, pe parcursul a opt ani, pe un făgaș mai apropiat structurii sale conservatoare. În pofida speculațiilor ignorante, analiștii serioși consideră că acele câteva crize majore legate de scandaluri de pedofilie ori de finanțele vaticane au fost rezolvate exemplar. A lega această retragere de scandalurile respective este pur și simplu o prostie. Câți dintre păreriștii de azi au deschis oare măcar o carte semnată de mare teolog Ratzinger – pentru a-l înțelege cu adevărat?
Vă invit să priviți cu atenție măcar în aceste zile ale retragerii acestui Papă care generează automat alegerea succesorului: un ochi avizat va observa impecabile gesturi ale mediei vaticane însoțite de un admirabil PR. Nu altfel s-a întâmplat și în cazul crizelor menționate, crize de care, știe oricine, nu Papa era răspunzător. Acestea sunt moșteniri ale unui trecut în care funcționa încă prostia că mai bine îngropi gunoiul sub preș – greșeală reiterată de Biserica Ortodoxă Română de două decenii încoace…
În mod evident, data care a fost aleasă pentru anunțul acestei retrageri nu este întâmplătoare – 11 februarie, zi dedicată bolnavilor în Biserica Catolică, pornind de la Evanghelia după Marcu (6, 53-56) – iar intervalul dintre retragerea propriu-zisa, 28 februarie și Paștele catolic (31 martie) lasă loc suficient alegerii viitorului Papă. Suntem în continuare într-un timp liturgic – puțini observatori au văzut asta. Dar despre simbolistica spirituală a acestor zile, vom mai vorbi.
Fără doar și poate, o dată produs și în epoca noastră, acest gest va crea realmente un precedent (post)modern care va îndemna la meditații și, poate, la gesturi similare în viitor…
Căci, am tot repetat zilele acestea, obositor, poate: retragerea Papei Banedict este un gest omenesc de noblețe, de iubire și responsabilitate față de Biserică, de generozitate spirituală. Să-i dorim sănătate și putere să scrie și să se roage atât cât îl va mai ține Domnul alături de noi. Cu astfel de oameni și astfel de gesturi exemplare – inclusiv pentru ortodoxie ! – lumea este mai frumoasă și pare (un pic) mai sigură.
Papa Benedict al XVI-lea este înainte de orice un teolog rafinat și un mare profesor. Fără a fi cea din urmă, sperăm, este, totuși, ultima sa mare lecție: prin această retragere s-a sacrificat din dragoste pentru Biserică. Iar Biserica nu rămâne niciodată fără “conducător” căci acesta este, dintotdeauna, Iisus…