Avocatul Raul Bodea se vede prins în iureșul unei confruntări acerbe între potentații pieței financiare, care sunt în stare să calce și pe cadavre în goana lor după profituri veroase. Viața aparent așezată a eroului devine un iad, dar deodată furtuna se risipește și locul ei este luat de o stranie vacanță de Crăciun, pe care Raul o petrece cu Ligia, o colegă de breaslă de care s-a îndrăgostit. După vacanță lucrurile încep să meargă mai bine, confruntarea rechinilor financiari se apropie de final, viața revine la normal, iar frumoasa Ligia începe să îl facă pe Raul să creadă că fericirea este posibilă și pentru el. Dar nu cumva toate aceste schimbări miraculoase sunt doar o iluzie?
Freddy Gârbaci este un povestitor înnăscut. Scriitura lui plină de umor și sensibilitate îl farmecă pe cititor, care va lega cu personajele o prietenie ce se întinde mult după finalul romanului.
„Cred că zâmbesc aiurea, nu domnului Sanders, ci plăsmuirilor pe care creierul le proiectează pe aer, joc de lasere, holograme, asta cu silința iese mecanic, ca din tonomatul care înghite monedă sau analgezic, pe dibuite, în noapte, amintindu-mi cum timpul s-a oprit când a căzut poza, cum am rămas în picioare privind tremuratul mâinii neapăsate de alta, simțind cum vârtejul smulge foile toate și le rotește în aer, una după alta, cum casa vrăjmașului luat în robie se face suflet și mă absoarbe, cum vocea Ligiei mă împresoară cu vorbe de dragoste de dincolo de turbion și de noapte, câștigă o vacanță de vis de două persoane – „vis de două persoane“? ce straniu –, cum mă las iar să pic pe perne, venind de sus sau de departe, cum mă ridic după căzătură cu sentimentul că nu mi-am dorit nimic, niciodată, cu intensitatea cu care imploram forța directoare coordonatoare să-mi trimită tăria de a ieși din cameră și din casă… Să fugi din casa vrăjmașului pe care l-ai ipotecat – asta cine te mai învață, în ce condică stă consemnată povața?“ (p. 540)
„Nu-mi place să scriu. Citesc cu mare plăcere, dar în actul scrisului văd o caznă. Nu știu de unde-mi vin cuvintele. Simt că scrisul e rostul meu esențial în lume, dar culmea e că nu-mi doresc asta. Paraclet e un strigăt de neputință: aș vrea ca lumea să fie un loc mai bun pentru copiii noștri, dar nu știu dacă mai este posibil. Visul meu este ca omul să acceadă pe o treaptă superioară, spirituală; poate depăși el egoismul, setea de putere, materialismul, meschinăria?“ (Freddy Gârbaci)
Freddy Gârbaci (n. 1971) are studii juridice. A fost judecător stagiar, apoi avocat. Scrisul a apărut dintr-o chemare interioară enigmatică. A scris despre piața de capital (Societăți comerciale deținute public), despre dispute juridice din Casa Regală (Exequatur), despre fotbal (Alb și albastru) și despre lumea celor care pretind că împart dreptatea (Huța în talerele balanței). Romanul Paraclet este un thriller alert, intens, poetic, năucitor, cu ramificații culturale uimitoare și cu accente suprarealiste. Comunismul și liberalismul corporatist sunt privite ca două piste false într-un labirint al absurdului social ce pare fără miză și fără ieșire.
*
* *
Dobre râde rezervat, cred că-i plac mai mult glumele lui… sau poate mă suspectează de a fi târât în derizoriu nobila lui misiune de stârpire a dăunătorilor sociali.
— Bați undeva ? întreabă.
— E o glumă din desene animate, ce atâta metafizică ?
— Nu pot să cercetez cazurile astea, înțelegi ? N-am nicio calitate…
— Știu… Poți s-o dai pe coincidențe, dar sunt niște oameni care-și băgaseră nasul în anumite afaceri.
— Acum e altceva, totul a ieșit la suprafață, băieții răi trebuie să lupte cu statul.
— Ăia rămân pierderi secundare.
— Tot ce se poate.
— Deci nu faci nimic…
— Îmi scapă ceva : mi-ai tot zis să te las, că vrei să stai de-o parte. Acum ți s-a pus pata pe morți accidentale.
— Boală psihică, zi-o.
— Boală psihică. Am zis-o.
— O fi… Dar dă și suspiciunii mele măcar unu la sută șanse de tangență cu realitatea. Și-apoi… Poate e mai bine să afle că ați mirosit ceva, asta-i ideea. Să nu repete tactica… Poți să aduci vorba cu ăia din Agenție, să vadă că ești în temă.
— Te gândești că transmit mai departe… Îți dă vreo garanție chestia asta ?
— Cine dă garanții ? Tu ai avut garanții, când te-ai băgat în povestea asta ? N-ai avut decât obsesii… cam patologice, dacă-mi vrei părerea.
— Știi că mi-a cam trecut ? Mi-a mâncat atâta energie Moisescu ăsta, că nici nu mai simt ura… Simt că mă port mai… profesionist.
— Ești dus.
— A fost ca o terapie, m-a ajutat s-o rup cu trecutul.
— Când mă gândesc că oameni ca tine poartă pistol…
— Sunt dintre cei cu mintea robustă… Un coleg de la crimă organizată a făcut o pasiune obsesivă pentru o procuroare și o hărțuiește. Are o medie de 50 de SMS-uri pe zi, în care trece de la „ești frumoasă și deșteaptă“ la „ce-ai găsit la jegul ăla ?“, „mă sinucid pentru tine“, „sunt schizo“, „ești botanistă“…
— Are și el armă, presupun.
— Două, una de serviciu și una personală. Pe-aia de serviciu i-au luat-o, e în anchetă.
— Mă bucur că te cunosc doar pe tine.
— Ca să revenim, rămâne așa : clarific implicarea lui Huiban, îi interoghez pe inspectori, îl caut pe Gelu Rus și aduc vorba de tipa mușcată… Mi-a scăpat ceva ?
L-aș îndemna să se uite-n chiloți, dar mă opresc în ultimul moment. Am stabilit că gustă doar umorul lui.
— Cum a fost cu Avram ? întreb.
— A mers prost. N-a avut cum să nege tranzacțiile, dar a refuzat să-l bage în căcat pe Moisescu.
— Și acum ?
Ridică din umeri.
— Ne bazăm pe condițiile de cazare…
Cum mi-am imaginat, speră într-o schimbare de paradigmă.
— Mai am o veste proastă, zice. Collins a plecat azi din țară.
— N-ați putut să-l opriți ?
— Am încercat, dar are pașaport diplomatic. A intervenit Ambasada, la un nivel care-mi scapă…
Așa cum bănuiam.
— Mai știi cazul Crestow ?
— Pedofilul ?
— El… Nici p-ăla nu l-au lăsat pe mâna noastră. Și futuse copii…
A spus-o cu un fel de melancolie alcoolică, chiar dacă nu se atinge de băutură.
— Dar nu copii americani, zic. Erau niște pui de maimuță, dintr-o țară pe care nimeni n-o găsește pe hartă. O excentricitate scuzabilă.
— Și atunci cum să-l lase p-ăsta, care n-a venit decât la manglit ?
— Începi să deschizi ochii, îi spun laudativ.
— Bun, scapă unul, să zicem… Da’ nu și restul, ai noștri n-au cum s-o-ntindă.
— Am greșit, îi ții tot închiși.
— Mor cu ei de gât.
— O să mori doar tu, ei își fac transplant de gât.
— Fii pe fază, Avram își dă drumu-n curând.
— La tine în vis.
Deschide portiera. Răsucesc cheia. Parcarea arată ca orice parcare a unui building de birouri la opt seara, plină cu mașinile cocliților care au integrat fiziologic,
prin digestie ternă, dar însoțită de constipare, Manualul de
întreținere a slujbei în perioada de recesiune ciclică planetară.
Dobre coboară, dar înainte de a trânti portiera își dă seama că oamenii obișnuiesc să se despartă de semeni spunând cevamemorabil :
— Mă piș pe mine, e vreo toaletă în parcarea asta ?
* * *
Bucureștiul stă la minus zece grade de vreo săptămână. Dâmbovița e bocnă. Formele de relief s-au schimbat, orașul s-a umplut cu coline de zăpadă murdară și pietrificată. Peste tot, șantiere părăsite, cu jumătăți de blocuri rămase de pe vremea boom-ului imobiliar. Tranzacțiile cu terenuri prezente și cu case viitoare, care suciseră atâtea minți firave, au luat drumul instanțelor judecătorești. Lumea se simte păcălită, cu venele secționate, cu creierii vraiște. Toți cred că a avea un copil
sau doi de crescut e circumstanță atenuantă. Nu-i salvează nici cozile la palpat moaște. Dezvoltatorii sunt faliți, băncile și-au luat țepe, depresia primește titlul onorific de boală reprezentativă a începutului de mileniu. Pe nedrept, se bârfește. Există cazuri de miliardari timorați de mișcarea occupy și de posibilele ei consecințe, ce le garantează lor proliferarea depresiei ? Vor să fie lansat un virus barbar, de nestăvilit, demn să lupte de la egal la egal cu cifra de șapte miliarde. Savanții își fac proiectele și așteaptă finanțare… Cum să-ți păstrezi cumpătul când știi că toți planetarii luptă pentru salarii ?
Noua șefă de la resurse umane îmi trimite un mail. Mă așteaptă să-mi dea o prăjitură, susține că e ziua ei de naștere… O pup pe obraji, pe urmele lăsate acolo, ca niște omagii trucate, de zecile de buze care-au felicitat-o astăzi.
Fragment din Freddy Gârbaci, Paraclet, în pregătire la editura ALLFA, colecția Strada Ficțiunii, Contemporan
Romanul Paraclet este publicat în cadrul proiectului Lista lui Alex. Ștefănescu, un proiect nou și independent sub umbrela colecției Strada Ficțiunii. „Lista lui Alex. Ștefănescu“ își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.