De trei ani, Franta este guvernata de o majoritate prezidentiala care la inceput nici macar nu a avut un nume pentru ca singurul sau element de unitate era vointa prezidentiala. De cåtava vreme, aceasta majoritate a adoptat o identitate si o denumire populara. Avantajele sunt multe si imediate: afilierea la o familie politica europeana importanta, adoptarea unui numar de principii politice standardizate, transformarea unor retele intretesute de cadre superioare si de notabili ai statului in ceva ce seamana cu un partid politic.

In ciuda dispretului cu care s-a obisnuit sa trateze Franta, presedintele Traian Basescu se dovedeste a fi profund influentat de modelul francez. Majoritatea prezidentiala pe care a constituit-o, din elemente disparate si impotriva rezultatului votului, in decembrie 2004 se pregateste sa devina un partid popular unificat.

UDMR este deja afiliata Partidului Popular European. Pe 7 mai, PUR a imbracat vesminte conservatoare si si-a anuntat intentia de a se asocia familiei populare. In al treilea rånd, Vasile Blaga, omul de casa al lui Basescu, si-a depus candidatura la presedintia PD cu o motiune populara. Contracandidatul sau Emil Boc, dupa o trecatoare declaratie de fidelitate fata de social-democratie, va propune si el tot o platforma populara.

Saptamåna trecuta, Basescu insusi si-a incercat puterile cu populara meserie de analist politic si a vorbit despre necesitatea ca sistemul partizan romånesc sa fie echilibrat la dreapta de aparitia unei mari formatiuni populare.

In sfårsit, såmbata la Suceava, presedintele liberal Popescu-Tariceanu le-a dat militantilor sai ca tema pentru acasa perspectiva fuziunii cu un Partid Democrat pe cale de a-si preschimba sigla intr-una populara.

PNTCD, transfigurat intre timp in PPCD, va fi ornamentul stilistic al viitoarei unificari populare ce nu va intårzia sa asculte de bunul-simt si sa se consolideze electoral prin includerea unui PPRM ai carui simpatizanti l-au dus pe Basescu la Cotroceni in decembrie trecut si care si-a imobilizat epuizatul lider istoric intr-o pozitie onorifica.

Asa cum o demonstreaza cazul francez, formarea de catre presedintele in functie a unui partid popular care sa-i rationalizeze dominatia asupra sistemului politic nu are nimic de-a face cu poporul. Dimpotriva, un partid popular construit de sus in jos risca sa ajunga ceva extrem de impopular. Inclinatia francezilor din clasele populare (si a elitelor reprezentånd in mod natural aceste clase) de a spune a??nua?? Tratatului constitutional nu are de fapt in vedere Europa, ci este o forma de protest popular fata de oligarhiile politice populare de la Paris si Bruxelles, care s-au deprins sa ia decizii in afara participarii cetatenilor si a oricarui control cetatenesc.

A fi popular astazi, in Franta sau in Romånia, nu este decåt o afacere a elitelor politice si intelectuale, fara radacini intr-un Mitte popular al societatii de tipul celui care a generat cåndva democratia crestina germana. A fi popular inseamna pur si simplu a asculta comanda la Presedinte.

Fascinatia fata de Capitanul Codreanu a unor intelectuali critici, de tipul lui Eliade sau Cioran, devine astfel nu neaparat mai explicabila, dar in orice caz mai inteligibila, atunci cÃ¥nd luam in considerare devotamentul entuziast al altor intelectuali – si ei aparent la fel de putin dispusi sa-i inconjoare pe politicieni cu o admiratie grabita si neconditionata – pentru capitanul Basescu, sub comanda caruia s-au inrolat imediat dupa alegeri si care sunt dispusi sa colaboreze acum cu acesta la mimarea unui partid popular romÃ¥nesc.

Capitanul de legiune era ascetic, profetic si mai degraba scump la vorba. Capitanul de vas nu refuza deliciile vietii, are placerea efemerului si a anecdotei, iar locvacitatea sa se revarsa spontan si trivial. Codreanu privea multimile de la o inaltime statuara, Basescu abia asteapta sa bata pe spate primul cetatean intålnit in cale. Carisma celui dintåi era explicit ecvestra, a celui de-al doilea este iremediabil pedestra. Primul le promitea sustinatorilor sai ca se vor transfigura prin suferinta, celalalt le povesteste romånilor ca a trait intotdeauna bine, ceea ce le ureaza si lor. Codreanu locuia in austeritatea unui ideal, oricåt de pervers ar fi fost acesta, pe care-l construise cu putinele sale resurse intelectuale, in vreme ce Basescu, folosind toate pårghiile pozitiei sale publice, s-a incartiruit intr-o locuinta burgheza nationalizata de comunisti si isi asuma cu måndrie conditia de magnat autohton al inghetatei. Acolitii lui Codreanu aveau, asemeni lui Mota si Marin, vocatia martiriului. In schimb, cei care stau cel mai aproape de Basescu au, precum clanurile Udrea-Cocos si Anghelescu, stiinta de a scoate bani din parcari, tigari, alcool si operatiuni imobiliare.

Cum consumul de alcool si tigari este inca foarte popular in Romånia si cum multi romåni isi doresc o casa si ar da uneori orice pentru un loc de parcare, probabil ca in acest punct trebuie cautata legatura dintre a??echipa Basescua?? si familia politica populara. In ceea ce priveste persoana, socotita in traditia populara germana drept subiect eminent al politicii, experienta recenta a lui Dinu Patriciu ne spune ca aceasta nu va face obiectul preocuparilor viitorului partid popular unificat. Actualul ministru Democrat al justitiei, fost procuror comunist si viitor ministru popular, nu a parut emotionata de faptul ca un cetatean aflat in plenitudinea drepturilor sale civile si politice a fost interogat sever, vreme de 17 ore, de procurorii de a caror activitate in limitele legii este raspunzatoare.

La råndul sau, primul-ministru, a carui compasiune nu poate fi stårnita nici macar de victimele unui potop, nu s-a aratat tulburat de metodele de lucru ale justitiei romånesti. Persoanele abuziv interogate, ca si cele inundate printr-o decizie abuziva a statului, scapa sistematic atentiei lui Basescu, Popescu-Tariceanu, Blaga si Macovei. Ei se pregatesc sa devina populari in absenta unei teorii politice organizata in jurul persoanei, a unui mod de guvernare practicat in registrul responsabilitatii si solidaritatii, precum si a unei conceptii a cetateniei animata de credinta in drepturi si libertati.

Daniel Barbu este doctor in stiinte politice, profesor la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative, Universitatea Bucuresti

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.