Conducerea Camerei Deputatilor a decis ieri sa trimita Parchetului ICCJ listele originale cu semnaturile la motiunea de cenzura a PD, pentru a solutiona dosarul penal in urma plangerii senatorului PRM Gheorghe Funar privind falsificarea unor semnaturi. Potrivit secretarul Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea, unii membri ai conducerii Camerei au apreciat ca demersul lui Gheorghe Funar afecteaza imaginea Parlamentului. Aceasta tema a fost dezbatuta timp de o ora, a spus Zgonea, care a aratat ca toti membrii Biroului au sesizat ca “exista o presiune din partea altor institutii ale statului de a cerceta activitatea parlamentarilor legata de declaratiile acestora”. Potrivit lui Zgonea, parlamentarii s-au plans in sedinta si de “razboiul pornit de Traian Basescu, prin declaratiile pe care acesta le face zi de zi la adresa Parlamentului”, faptul ca cei 322 de parlamentari sunt considerati proscrisi numai pentru ca au respectat regulile constitutionale.