Serialul pentru întreaga familie “Pariu cu viața” a devenit favoritul românilor. Încă de la prima difuzare serialul a reușit să claseze, în fiecare seară de luni, Pro Tv pe prima poziție în topul audiențelor. Peste 1,4 milioane de români au urmărit aseară, la Pro Tv, “Pariu cu viața”
Luni, 24 octombrie, în intervalul 20.28-22.23, “Pariu cu viața” a câștigat publicul comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, înregistrând 5,8 puncte de rating și o cotă de piață de 16,4%. Poziția secundă a fost ocupată de Antena 1 cu 4.0 puncte de rating.
Și publicul urban din România si-a desemnat în mod clar favoritul serilor de început de săptămână. Astfel, “Pariu cu viața” a înregistrat 5.0 puncte de rating și 11.3% cota de piață.
În rândul publicului din întreaga țară producția care urmărește aventurile tinerilor din “LaLa Band” a reușit să obțină 5,2 puncte de rating și o cotă de piață de 11,8%, cifre ce au plasat-o pe poziția fruntașă în topul audientelor.
În minutul de aur, la 20.48, la nivelul întregii țări peste 1,4 milioane de români urmăreau, la Pro Tv, ultimele întâmplări din familia lui Gică Popa (Radu Gabriel) și se amuzau alături de Tantica Cercel (Elvira Deatcu).
În episodul de luni, de la 20.30, la Pro Tv, telespectatorii au luat parte, alături de “LaLa Band” și multe vedete invitate, la un flash mob de amploare, la Buftea, pe piesa celor de la Queen, “We Will Rock You”.