Editia din 2007 a ghidului Chambers Europe, editat de compania britanica de consultanta Chambers & Partners, il listeaza pe Florian Nitu, managing partner al casei de avocatura Popovici, Nitu si Asociatii, drept avocatul numarul 1 pe piata imobiliara din Romania.
“A fost o industrie pe care am mizat de la inceput”, spune Florian Nitu – “practic, am intrat in real estate cand abia se parguia piata”.
Strategia abordata de la inceputul deceniului a adus rezultate traduse in onorarii de milioane de euro. “Piata este foarte activa pe real estate, iar noi – in mod particular – ne-am implicat foarte mult in aceasta industrie”, completeaza avocatul in varsta de 32 de ani.
Firma a fost printre primele case de avocatura infiintate in Romania, in 1995. La inceputul acestui deceniu a fuzionat cu Musat si Asociatii, dar asocierea esueaza dupa numai doi ani, astfel ca Florian Nitu (care lucrase anterior in cadrul firmei conduse de Gheorghe Musat) il urmeaza pe Ernest Popovici pentru a reinfiinta Popovici si Asociatii la sfarsitul lui 2002.
In urma cu doua saptamani, dupa cinci ani in care a detinut functia de managing partner in cadrul cabinetului de avocatura, Nitu devine partener titular, iar numele firmei devine Popovici, Nitu si Asociatii. Cititi articolul integral pe www.businessmagazin.ro