Hotararea Parlamentului de la Chisinau de a aduce modificari Constitutiei in sensul acordarii unor puteri largite legislativului marcheaza o noua etapa a raporturilor dintre aceasta institutie si cea prezidentiala, dar si un moment istoric in evolutia societatii din Republicii Moldova.
Presedintele Petru Lucinschi are si el, insa, o propunere de schimbare a legii fundamentale pe care o sustine de mai multi ani, si care ar transforma Republica Moldova in republica prezidentiala dar, in urma votului de ieri sansele acesteia de a fi aprobata au scazut in mod simtitor. Dupa mai multe modificari, el a prezentat initiativa la sfarsitul saptamanii trecute. In principal, aceasta prevede ca presedintele sa exercite puterea executiva, seful statului avand posibilitatea de a se implica mult mai activ in viata celorlalte institutii ale statului.
Un alt proiect se refera la acordarea de imputerniciri sporite Guvernului, initiativa primind deja avizul Curtii Constitutionale si fiind pe agenda de prioritati a Parlamentului.
Disputele pe marginea modificarii principalelor institutii intervin dupa noua ani de viata ai tinerei Republici Moldova independente si demonstreaza, de fapt, necesitatea unei noi reasezari a vietii politice din acest fost dominion sovietic.
Nasterea unei societati din cenusa sovietelor
Institutiile principale ale statului din Republica Moldova s-au creat pe structurile fostei Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti, acestea dobandind legitimitate de-a lungul procesului de schimbari initiat prin Declaratia de independenta din 27 august 1991. Institutia presedintelui a fost creata in septembrie 1990, prin lege, atributiile sale fiindu-i confirmate ulterior prin Constitutia din 1994, care a consfintit o republica semi-prezidentiala.
aeful statului este “garantul egalitatii in drepturi”, “egalitatii cetatenilor” si al “respectarii Constitutiei”. Printre prerogativele sale se numara “apararea suveranitatii” tarii si reprezentarea acesteia in “relatiile internationale”. Legea fundamentala ii acorda un rol mai mult simbolic. Astfel, el poate conferi decoratii si titluri de onoare, acorda gratierile individuale, asigura realizarea politicii interne si externe a statului si exercita conducerea generala a administratiei publice. Presedintele este comandantul suprem al fortelor armate, dar exercitarea unor atributii precise se face doar in situatii clar precizate.
Apoi, Guvernul este responsabil nu in fata sefului statului, ci a legislativului. Parlamentul reprezinta, de altfel, centrul principal al puterii acesta fiind, potrivit Constitutiei, “organul reprezentantiv suprem al poporului Republicii Moldova si unica autoritate legislativa a statului”.
Evolutia vietii politice din Republica Moldova a dus, insa, la confruntari serioase intre Parlament si presedinte. Cand acesta din urma a simtit ca-si pierde controlul asupra legislativului, ca nu mai poate indrepta formatiunile politice in directiile pe care el le-a considerat favorabile a inceput sa faca presiuni si sa induca in randul opiniei publice ideea intaririi institutiei prezidentiale. Astfel, Lucinschi a pledat pentru revenirea la situatia anterioara adoptarii Constitutiei cand, pe fondul unei nedelimitari clare din punct de vedere ideologic de trecutul sovietic, s-a acceptat, pentru o foarte scurta perioada de timp, fara discutie o presedintie puternica. Intre timp, lucrurile au evoluat iar liderii partidelor politice – intr-o permanenta miscare browniana a coalitiilor si aliantelor dintre cele mai diverse – accepta din ce in ce mai putin ingerintele sefului statului.
Dileme electorale prezidentiale
Petru Lucinschi nu a ezitat sa se foloseasca de unele din multele formatiuni de pe scena politica de peste Prut – unele dintre ele aparute in preajma alegerilor prezidentiale din 1996, tocmai pentru a-l sustine pe Lucinschi. O alta tactica a sa a fost divizarea partidelor si promovarea de candidati independenti la Presedintie, spre care sa se disperseze voturi care, apoi, i-au fost acordate in turul urmator. Asa s-a intamplat, de exemplu, cu Partidul Socialist – Miscarea “Unitatea – Edinstvo” care cu putin timp inainte de alegeri s-a divizat in trei, atragandu-si de partea sa o “aripa”. De altfel, el a candidat ca independent, tocmai pentru a atrage de partea sa si electoratul nehotarat.
Dorinta sa de a-si intari puterea se plaseaza in contextul in care Lucinschi mai are doar o jumatate de an din actualul mandat, fiind mai mult decat sigur ca va candida pentru o noua functie suprema in stat. In aceste conditii, acordarea de puteri largite i-ar fi dat posibilitatea sa-si aranjeze unele jocuri electorale, fara a mai tine cont de punctul de vedere al partidelor politice care nu de putine ori i-au fost ostile. Un Parlament slab si atomizat de disensiuni politice ar fi croit calea unor decizii impuse de sus si, de ce nu, a unui nou mandat la conducerea tarii. Intr-o populatie ce se lupta cu saracia lucie si cu neajunsuri de tot felul, imaginea unui presedinte puternic, amintind de vajnicii aparatori ai dogmei sovietice, ar fi avut un impact deosebit. De altfel, mai multe sondaje de opinie difuzate la Chisinau demonstreaza o asemenea inclinatie a populatiei fata de un presedinte puternic, un “stapan” care sa taie in carne vie si sa puna capat disensiunilor sterile dintre partide.
In ce masura Petru Lucinschi ar reusi sa puna in aplicare programe dure prin care, de pilda, sa diminueze coruptia si sa amelioreze viata locuitorilor Republicii Moldova, aceasta este o alta problema. In ultimii ani, tara se confrunta cu grave dificultati economice, iar Ucraina si Federatia Rusa au facut tot posibilul pentru a-i limita spatiul de decizie. Reformele au fost lente, veniturile reale ale populatiei s-au micsorat de la o luna la alta, iar plata salariilor a intarziat cateodata cu peste o jumatate de an. Aceasta situatie a permis o ascensiune a fortelor de stanga, mai precis a comunistilor, care au acum o pondere importanta in viata politica.
Desprinderea de “perestroika”
Decizia Parlamentului reprezinta, astfel, o infrangere a lui Lucinschi. Acum, nu-i va ramane decat sa-si creeze strategii din umbra prin care sa incerce influentarea vietii politice, prin grupuri de lobby si cultivand anumiti oameni cu influenta pe scena politica de la Chisinau. Nu in ultimul rand, el se va putea folosi si de parghiile politicii externe mizand in special pe sprijinul “fratelui mai mare” de la Moscova. Noul presedinte al Federatiei Ruse, Valdimir Putin, l-a si vizitat deja pe omologul sau de la Chisinau, pentru a incerca sa solutioneze problema Transnistriei separatiste si pentru a relansa relatiile bilaterale. Lucinschi s-a bucurat intotdeauna de contacte bune cu partea rusa, incepand cu reprezentantii sferei politico-economice (Ghenadii Selezniov sau Victor Cernomardin) si terminand cu Patriarhul Alexei al II-lea al intregii Rusii. Apoi, el are si o biografie de natura sa castige increderea oricarui reprezentant al Moscovei. Lucrator cu functii de raspundere in CC al PCUS si in Tadjikistan, prim-secretar al Partidului Comunist al Republicii Moldova, apoi secretar al CC al PCUS, Lucinschi a incercat sa se converteasca la democratie si pluralism si sa-si asume functia de presedinte al unei republici autonome, subiect indepent al sistemului relatiilor internationale. Cat de sincera a fost aceasta dorinta si cat de mult a reusit sa se desprinda de politica de tip perestroika ramane inca un raspuns dificil.