Bursele internaționale au continuat ieri revenirea de vineri, după ce săptămâna trecută au consemnat cele mai dramatice scăderi din ultimii doi ani, iar unii analiști locali susțin că recentele corecții au creat oportunități pentru ca investitorii să reintre la cumpărare.
“Din punct de vedere tehnic, un climax de vânzări, care are loc în apropierea minimelor, este o oportunitate de acumulare și de achiziții de acțiuni”, spune Mukul Pal, directorul Orpheus Capital din Cluj.Investitorii care au avut curajul să intre la cumpărare la începutul săptămânii trecute, când multe acțiuni au atins minimele ultimului an, au putut câștiga și peste 20% până vineri, iar evoluțiile de ieri ale piețelor străine le oferă speranța unor noi creșteri.
Bursele americane au deschis ieri cu creșteri de peste 1%, după ce săptămâna trecută au înregistrat scăderi puternice, de peste 6% pe zi, ca urmare a retrogradării ratingului de către agenția Standard&Poor’s, care a determinat un val masiv de vânzări pe toate bursele lumii, dar mai ales în Europa, unde statele se confruntă cu criza datoriilor suverane.
Vineri, piețele au început să-și revină, iar creșterile au continuat și ieri, când indicii europeni au câștigat între 0,5% și 1%. Bursa de la București a fost închisă ieri.