În 12 noiembrie 2001, Ziarul Financiar a acordat „Partea Leului“. E vorba de primele premii ZF care au recompensat performanțele a 24 de companii și personalități din lumea de afaceri românească. Premiile, înmânate în cadrul unei festivități care a avut loc la hotelul Hilton din București, nu fac decât să oficializeze ceea ce piața a premiat deja, în felul ei.
Vedeți aici numărul din data de 13 noiembrie 2001 în format PDF.
Ca atare, între cei care și-au luat partea leului se numără firme care nu numai că au reușit la acea vreme să rămână un reper într-o economie în permanentă reconstrucție, dar au reușit să își facă realizările cunoscute și apreciate. Pe lângă premii, Ziarul Financiar a editat un catalog cu 100 din cele mai importante firme românești. Criteriile nu sunt numai cifra de afaceri, profitul sau numărul de clienți, ci și felul în care aceste firme au reușit să se impună ca prezențe distinct în mediul de business românesc.

Premiile ZF acordate in carul Galei ZF, în fiecare an, au devenit reper pentru comunitatea de business din România. În 2013 Gala ZF a ajuns la a XIII-a ediție.

Iată lista completă a premiilor ZF la prima ediție:
IT
COMPAQ: Premiul pentru excelență în soluții IT
HP: Premiul pentru perseverență : din 1975 pe piața românească
DAN NICA: Premiul pentru inițiativă politică în IT
SOFTWIN: Premiul pentru pionierat în piața software
TELECOM
ASTRAL TELECOM: Premiul pentru expansiune
MOBIL ROM: Premiul pentru noua tehnologie – GPRS
MOBIFON: Premiul pentru noua tehnologie – GPRS
ASIGURĂRI
BRD ȘI COMMERCIAL UNION: Premiul pentru cel mai interesant produs bancassurance – Stejar
ING NEDERLANDEN: Premiul pentru adaptare la piață – Planul de pensii private
BĂNCI
RAIFFEISEN – BANCA AGRICOLĂ: Premiul pentru privatizarea anului
HVb bank: Premiul pentru re-brandingul anului
ALPHA BANK: Premiul pentru cel mai accesibil produs: Alpha Housing Loan 810
BANCA TRANSILVANIA: Premiul pentru atragere de capital
BCR: Premiul pentru expansiune pe multiple piețe
ANTHONY VAN DER HEIJDEN, BANCA ȚIRIAC: Premiul pentru relansare bancară
MUGUR ISĂRESCU: Premiul „Back to Work“
INDUSTRIE
SIDEX: Ovidiu Mușetescu: Premiul pentru privatizarea anului
MICHELIN: Premiul pentru preluarea anului
KRAFT: Premiul pentru cea mai mare preluare din industria alimentară
TAROM: Premiul pentru restructurare
COMERȚ
MOBEXPERT: Premiul pentru concept comercial – Megamex
METRO CASH&CARRY: Premiul pentru expansiune
TUBORG: Premiul pentru cea mai originală idee de marketing
– Tabăra de sculptură