Zilele trecute, intr-un banal jurnal tv de week-end, a fost difuzata o stire cu un continut senzational mediu. Era vorba de daramarea, cu o zi inainte de inceperea lucrarilor de reconstructie, a uneia din cladirile istorice din centrul orasului Botosani. Momentul era prezentat ca o chestiune picanta, semnificativa doar prin ghinionul teribil care a facut ca zidurile sa cedeze cu cateva ore inaintea demararii unei actiuni finantate cu milioane de euro de catre Comisia Europeana. Stirea a generat, probabil, cateva zambete, unii poate s-au revoltat, jurnalistii au fost multumiti ca le-a iesit reportajul. Nu am asistat la demisii, la anchete, la stabilirea unor vinovati fiindca, pana la urma, totul nu a fost decat un accident.
Marile proiecte politice ale momentului tind a avea o soarta similara. PSD, spre exemplu, e pe cale de a se prabusi, sub presiunea scandalului fregatelor, cu putin timp inaintea ofensivei mereu asteptate din partea actualei conduceri de a se promova o noua fatada a partidului. Mircea Geoana a reusit sa atraga suficient sprijin (intern si extern) pentru a putea incepe actiunea de transformare a PSD intr-un partid autentic de stanga, cu reflexe europene. Reforma sa este insa mereu in stadiu de proiect, absenta concretizarii sale permitand aparitia unor astfel de catastrofe. Nimeni nu il poate acuza astazi pe Geoana ca partidul pierde ca urmare a scandalului fregatelor. E, pana la urma, o fatalitate ca in acest moment justitia britanica sa se puna in actiune si sa descopere fraudele unei firme care facea comert cu arme inclusiv cu Ceausescu. Dar, la fel ca in cazul Botosani, e o fatalitate care putea fi prevazuta. In nicio tara civilizata nu se incepe un proiect de reabilitare (inclusiv politica) in ultimul moment, atunci cand pare destul de clar ca edificiul e aproape de prabusire. Dimpotriva, daca tot folosim aceasta comparatie, putem spune ca lumea civilizata nu doar ca nu aloca resurse pentru resuscitarea unei constructii paraginite, dar chiar contribuie voluntar la demolarea ei pentru ca, pe terenul curatat de moloz, sa se construiasca ceva nou, cu o temelie mai solida.
Daca PSD-ul lui Geoana ar fi fost astazi altceva decat partidul din perioada fostei guvernari, poate ca acest scandal nu l-ar fi afectat atat de tare. Ar fi fost chiar un pretext pentru noul conducator sa arate cat de mult a schimbat partidul si cat de diferite sunt astazi mecanismele de functionare din interiorul sau. Cata vreme insa in echipa sa de conducere se afla si astazi oameni cu mari probleme de imagine (unii si cu probleme juridice), ii va fi foarte greu sa se delimiteze credibil de trecut.
O constructie noua, diferita de trecut, pare a vrea sa construiasca Ion Iliescu. Fostul presedinte insa are mari probleme in a se impune ca o temelie mai solida pentru o noua constructie, cata vreme el a fost si temelia actualei structuri. Prin urmare, ideea sa de a construi ceva nou se refera la partea de sus a cladirii, nu la structura ei in sine. Cu aceeasi temelie, un partid nou nu va fi mult diferit.
Mircea Geoana a plecat la drum cu un mandat oricum controversat. Partidul nu era foarte convins nici ca trebuie sa se reformeze, nici ca trebuie sa continue in formula din 2004. Nici in prezent nu a rezolvat total aceasta dilema. Intr-un fel, vedem cum PSD trece in prezent printr-o criza de succesiune care ii pune sub semnul intrebarii caracterul de partid politic. Conform teoriei politice, o structura politica poate fi denumita partid atunci cand, printre altele, demonstreaza continuitate dupa ce liderul fondator este inlocuit. Pana in prezent, PSD nu si-a inlocuit cu adevarat liderul fondator. Ion Iliescu a ramas continuu temelia actualului partid, chiar daca temporar au mai existat si alti lideri. Dorinta lui Geoana de a se delimita de Ion Iliescu este, din acest punct de vedere, demna de consideratie. Demersul sau presupune insa si pasi pe care PSD nu i-a facut deloc in ultimul an si jumatate. Este vorba, printre altele, de construirea unei baze sociale solide (cu sau fara legatura cu fosta baza sociala, din perioada iliesciana). PSD nu este o constructie doar pentru cei din interiorul sau, chiar daca multi din liderii actuali gandesc acest lucru. “Casa” social-democrata ar trebui sa fie o constructie care sa exercite in primul rand o functie sociala, nu doar sa arate bine in peisaj. Pana cand nu va intelege acest lucru, Mircea Geoana va ramane un personaj politic preocupat doar de propria soarta, pentru care reforma PSD nu inseamna decat aruncarea unei vopsele noi, eventual rosie, pe o cladire ce are nevoie de refacerea din temelii.
Scandalul fregatelor ar putea avea efecte neasteptate, fiindca unul din principalii factori vizati indirect va fi chiar actualul lider al PSD. Ar putea fi momentul in care cei investiti cu sarcina reconstructiei acestui partid sa dea socoteala nu pentru scandal si pentru cauzele sale (exista altii care vor face asta), cat mai ales pentru faptul ca partidul nu a fost capabil sa reactioneze firesc si sanatos pana in prezent. Cei care vor stabili verdicte cu privire la eficienta actualei conduceri nu vor fi decidentii din interiorul partidului, ci aceia care conteaza cu adevarat in sistemul politic democratic: alegatorii. Iar acestia nu doar ca se simt abandonati din cauza ca partidul care a vorbit in numele lor ani de zile acum nu o mai face, dar incep sa se simta si iritati de asocierea lor cu o constructie din ce in ce mai putin atractiva. Un electorat care, odata indepartat, va face tot mai inaccesibile toate atributele pe care liderii pesedisti le vizeaza de fapt: puterea, fondurile, prestigiul.
* Dan Sultanescu este directorul executiv al Institutului PRO
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.