Partidul Comunist este interesat de cei 485 de milioane de internauți chinezi. Ziarul favorit al partidului, care “ghidează opinia publică” începând cu 1948, își va lista site-ul pe bursă pentru a rămâne competitiv, notează publicația franceză La Tribune.

Site-ul Ziarului Poporului “a rămas în urmă” comparativ cu portalurile rivalilor de la Sina sau Sohu. De aceea, trebuie să “accelereze procesul de restructurare” și să ia măsuri pentru a rivaliza din punct de vedere comercial” cu concurenții săi, se precizează pe site-ul autorității de reglementare a bursei de valori chineze.

Fondat în anul 1997, site-ul se prezintă ca o “platformă de comunicare” și se speră ca în termen de șase luni să strângă 527 de milioane de yuani (65 de milioane de euro) prin vânzarea a 25% de capitaluri.

Cu fondurile obținute din listarea pe bursă, site-ul Ziarului Poporului speră să-și extindă serviciile, tehnologia și să-și îmbunătățească conținutul editorial.

Adevărata soluție ar fi însă libertatea de exprimare, care pentru moment nu este un aspect la ordinea zilei. Editorii de la Xinhua și Ziarul Poporulu sunt numiți în mod direct de către Consiliul de stat.