De luni, întrega circulație de sub Pasajul Basarab va fi redeschisă traficului, scrie Gândul. Afirmația îi aparține primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. Aflat din nou în vizită de lucru la Pasajul Basarab, Sorin Oprescu a declarat: “Deocamdată, luni, dăm drumul la toată circulația de sub pasaj. Pe tot traseul de sub pod se poate circula. Gara Basarab este accesibilă și, mai mult decât atât, mai eliberăm și din intersecția Plevnei-Giulești”.

În privința finalizării lucrărilor la Pasajul Basarb, primarul general n-a putut să avanseze un termen, deși inițial acesta fusese stabilit la sfârșitul lunii martie: “Când se termină tramvaiul, că tramvaiul era problema, nu nebunia cu senzorii, care se pot monta într-o nopate. Pasajul va fi deschis traficului când e gata tramvaiul și va fi încărcat cu toată sarcina, adică și tramvai și încărcătură și tot. A doua zi, pe cuvântul meu, i-am dat drumul. Și eu am aceiași așteptare”.

La ultima vizită la Pasajul Basarab, făcută în urmă cu două săptămâni, primarul Oprescu a anunțat că noua construcție va fi inaugurată după ce se vor monta șinele de tramvai și podul va fi încărcat la capacitate maximă cu mașini, camioane și tramvaie. Despre istoria podului Basarab citiți mai multe pe www.gandul.info.