Dupa cinci ani de prezenta destul de discreta pe piata romaneasca, unul din gigantii lumii constructiilor iese din anonimat. In ultimii doi ani, au fost anuntate proiecte care au fost sau vor fi derulate de grupul francez Vinci pe piata locala in valoare totala de circa 426 milioane euro.
Avind in vedere ca aceste proiecte se realizeaza in mai multi ani, volumul anual al afacerii Vinci aici este acum mult mai mic.
“Volumul afacerilor Vinci pe piata romaneasca pentru acest an este estimat la aproximativ 25 milioane euro. Am venit pe piata acum cinci ani pentru a studia piata, oamenii, legislatia pentru a dezvolta  proiectele noastre. Piata romaneasca este importanta pentru noi, privim la oportunitati si ne-am propus deocamdata sa lansam cam un proiect pe an”, a declarat pentru Ziarul Financiar Philippe Grummer, director de dezvoltare la Vinci Construction Grand Projects, divizie a gigantului francez.
Filiala locala a Vinci, Soconac, care actioneaza aici ca un manager de proiect are o cifra de afaceri anuala de aproximativ 2-3 milioane euro, potrivit estimarilor lui Bernard Pommel, reprezentantul companiei Soconac.
Dintre contractorii internationali de top la nivel mondial, pe piata romaneasca mai activeaza si concurentul francez Bouygues, in conditiile in care grupul suedez Skanska s-a retras anul trecut de pe piata.
Dupa lansarea proiectului centrului comercial Orhideea, care va gazdui al doilea hypermarket Carrefour, Vinci se pregateste sa anunte pentru finele acestui an un nou centru comercial.
“Lucram in acest an la un alt proiect, care prevede construirea unui nou centru comercial pe drumul catre aeroport, o investitie de aproximativ 25 milioane euro. In acest gen de proiecte, este greu sa gasesti un echilibru financiar, pentru ca piata de aici nu este cea din Franta. Trebuie sa fim foarte atenti la investitii”, a spus Grummer.
Pentru compania franceza, primul pas important in orice proiect pe piata autohtona este obtinerea dreptului de proprietate asupra terenului. Abia apoi urmeaza autorizatiile si gasirea de finantare.
Grupul francez executa proiectul in momentul in care a gasit clientul final, cu care incheie contracte de vinzare-cumparare sau de inchiriere pe termen de 5-10 ani.
Vinci tinteste in acest trei tipuri de proiecte, toate cu o valoare de cel putin 20 milioane euro: hoteluri, centre comerciale si imobile mari cu destinatie de spatii de birouri. La acestea se adauga  proiectele de infrastructura, Vinci semnind la inceputul acestei saptamani acordul de parteneriat public privat cu Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei. Francezii vor construi tronsonul de autostrada Comarnic-Predeal, valoarea lucrarilor fiind de circa 330 milioane euro.
Vinci nu exclude din strategia sa pentru piata romaneasca asocierea cu companii locale de profil. “Este posibil sa constituim societati mixte impreuna cu companii locale. Oricum, privim cu atentie la oportunitati. Nu este cazul in acest moment”, a precizat Grummer.
La proiectele dezvoltate, Vinci a avut nevoie de trei ani pentru perioada premergatoare inceperii lucrarilor, cea corespunzatoare studiilor, in timp ce perioada efectiva de executie este de un an-doi.
Centrul comercial Orhideea, ce va fi inaugurat in septembrie, va include un nou hypermarket Carrefour si o galerie comerciala.
Suprafata totala a centrului comercial este de aproximativ 30.000 de metri patrati, iar numarul locurilor de munca create in urma finalizarii proiectului se va ridica la 700.
Printre companiile care isi vor comercializa produsele in cadrul centrului comercial Orhideea se numara Flanco, Nike, Marks&Spencer, Beauty Shop, Leonardo, Kenvelo si KFC, centrul comerciasl dispunand de 1.200 de locuri de parcare. Potentialul de clienti este estimat la circa un milion, din care 350.000 numai in zona primara, definita ca fiind aria din care un client nu face mai mult de cinci minute cu masina pentru a junge la centrul comercial.
Grupul francez Vinci are vinzari nete anuale de 17 mld. euro si un profit net de 454 mil. euro. Capitalizarea de piata a grupului depaseste 6 mld. euro si peste 130.000 de angajati. 
adrian.mirsanu@zf.ro