Fata intrase sfioasă-n pădure.
Stejarii aveau trunchiuri tari de bărbați,
robuști, rămuroși, răsfirați,
cu semne vechi în piepturi, de secure.
Trezind nelămurite chemări de-mbrățișare
trupul fetei trecea nebulos printre ei.
Copacii păreau mai masivi și mai grei
și-n rădăcini mai tulburi fiecare.
Râvnind, priveau cum pasul i se pierde
și sevele, sub scoarță, se ridicau a plâns,
dar iedera se-ncolăcea mai strâns
și le-nvelea, felină, privirile cu verde…