Robert Redeleanu , 36 de ani, executivul care a ocupat în ultimii trei ani funcția de director general al producătorului de conserve Scandia, și-a încheiat mandatul, potrivit unui comunicat de presă remis de companie.

Redeleanu a fost numit director general al Scandia Română în luna martie a anului 2009, înlocuindu-l pe Adrian Gașpar, administratorul și președintele Consiliului de Administrație al companiei, care a asigurat interimatul timp de un an după retragerea de la conducerea companiei a familiei Bozdog. Anterior, Redeleanu a lucrat trei ani în cadrul Unilever Rusia, Ucraina și Bielorusia, fiind director de marketing pentru divizia produse alimentare. Între 2004 și 2006, el a ocupat funcția de director de marketing pentru operatorul de telefonie mobilă Telemobil în Romania, deținătorul brandului Zapp. El este absovent al Academiei de Studii Economice din București.

Conducerea Scandia Food și-o asumă după un proces de tranziție Adrian Gașpar, președintele Consiliului de Administrație al Scandia Food, potrivit reprezentanților companiei, care nu au oferit mai multe explicații.

Scandia Food este un jucător aflat pe locul 10 anul trecut în topul celor mai mari producători din industria alimentară, cu afaceri de 46,1 mil. euro (în scădere cu aproape 4% față de anul anterior) și cu un profit net de 2,4 mil. euro. Printre competitorii Scandia Food se află companii precum Unicarm, Transavia, Aldis, Agricola, Marex sau Cristim.