„Suspans intens și o poveste de dragoste fierbinte.” Publishers Weekly
În locuința sa izolată de pe coasta vestică a Insulei Vancouver, solitarul pictor Brent Carver nu primește prea mulți oaspeți. Iar fiica prietenului său este ultima persoană la care s-ar fi așteptat vreodată să-i calce pragul. Tânăra are însă necazuri și el nu poate refuza s-o apere… tot așa cum nu-și poate stăpâni atracția față de frumusețea ei independentă. În vreme ce pasiunea dintre ei izbucnește năvalnic, pe insulă își face apariția un ucigaș sadic, care o vânează pe Anna și secretele descoperite de ea.
„Ritmul acestei cărți te ține cu sufletul la gură. Tensiunea rămâne în permanență la cote maxime… Nu am simțit nicio clipă că ar exista în acțiune vreun moment de pauză, și probabil de aceea am și citit toată noaptea… Patimă întunecată ar fi putut fi o poveste despre doi oameni cu sufletul distrus, cu un trecut comun, care se întâlnesc. Ar fi putut fi și un thriller alert, plin de suspans. În schimb, este și una, și alta, ceea ce o pune pe Toni Anderson pe lista mea de cumpărături obligatorii.” Smart Bitches, Trashy Books
„Un thriller plin de acțiune și trăiri intense de la primele rânduri până la ultima pagină…” Single Titles
„O poveste de iubire plină de suspans, captivantă și emoționantă.” Fresh Fiction
Născută în Shropshire, Anglia, fost biolog marin la Gatty Marine Laboratory din St. Andrews, Scoția, Toni Anderson a străbătut lumea datorită muncii sale. După ce a locuit în șase țări diferite, s-a stabilit în cele din urmă în vestul Canadei, împreună cu soțul și cei doi copii. Combinând dragostea pentru călătorii cu suspansul romantic, Anderson scrie povești a căror acțiune se desfășoară în locurile pe care le-a vizitat. A scris opt romane până în prezent, aflate pe lista bestsellerurilor New York Times și USA Today, ca și în topurile din Canada și Marea Britanie.
CAPITOLUL 1
Anna l-a lăsat pe Peter s-o ia de mână și s-o conducă pe aleea șerpuitoare din grădina ei. Era întuneric, dar becul de pe terasă răspândea o lumină caldă și primitoare. Școala se terminase, iar ea se pregătea să intre în vacanța de vară. Îi plăcea profesia de dascăl, dar fără un concediu bine-meritat ar fi luat-o razna. Fuseseră la cinematograf, să vadă cea mai recentă comedie romantică. Intriga fusese previzibilă, ușor amuzantă. Peter nu părea deranjat să vadă filme siropoase, un atu în plus pentru relația lor, deși ea nu era prea sigură că aveau într-adevăr o relație. Era un tip atrăgător, e adevărat. Avea părul castaniu tuns scurt ca să ascundă buclele naturale pentru care majoritatea femeilor l-ar fi invidiat; ochii albaștri, de o inocență debordantă, și o brumă de pistrui. Nu era foarte înalt și nici atletic, lucru care ei îi convenea de minune, căci, la douăzeci și șase de ani și 1,60 metri înălțime, Anna nu avea nevoie de un partener cu o statură impozantă sau cu bicepși de oțel – cel puțin, nu în viața reală, cea de dincolo de celuloid.
Rochia de bumbac îi foșnea în adierea înserării, unduindu-i-se în jurul genunchilor. Parfumul trandafirilor plutea în aer, purtat pe aripile vântului. Cântecul unui măcăleandru completa tabloul romantic.
A oftat adânc. Totul era perfect.
– Îți mulțumesc pentru seara asta minunată.
– Plăcerea a fost de partea mea, i-a răspuns el, ducându-i mâna la buze și aruncându-i o privire din care ea a înțeles că n-ar fi vrut să se mulțumească doar cu mâna.
Poate că era timpul să-și asume acest risc. Ce naiba! Se întâlneau de șase luni, iar relația evolua cu viteza melcului. Experiența o învățase însă să fie prudentă, dar prudența în cazul ei atingea cote hiperbolice. A făcut, așadar, un pas înainte. El a căscat ochii mari în clipa în care ea i-a cuprins gâtul cu brațele și și-a lipit buzele de ale lui. A strâns-o în brațe și a sărutat-o la rândul lui.
N-a simțit scântei de pasiune, dar a fost plăcut. Ea nu-și dorea să trăiască o pasiune sălbatică, imposibil de controlat – nu-și dorea să-și piardă capul pentru nimic în lume. A deschis gura sub apăsarea buzelor lui și a încercat să-și stăvilească bubuitul inimii care îi bătea așa din motive cu totul nefirești.
Prin pânza subțire a rochiei, îi simțea palmele umede.
În clipa în care degetele lui i s-au înfipt în carne, a făcut imediat un pas înapoi, copleșită de neliniște.
– Anna, te rog, lasă-mă să pătrund în viața ta! a rugat-o el, cu glas răgușit, pe un ton grav.
I-a căutat din nou buzele, strivindu-i-le într-un sărut care se voia probabil pătimaș, dar nu era decât umed și cu scrâșnet de dinți.
Luptându-se să-și regăsească stăpânirea de sine, a încercat să-l mai tempereze puțin, dar fără niciun folos. I-a cuprins fundul cu mâna, ridicându-i rochia și expunându-i picioarele adierilor blânde ale vântului de vară. Genunchiul lui se apăsa într-al ei. Ea l-a apucat de brațe, înfigându-și unghiile în carnea lui, dându-i de înțeles să se liniștească și să se retragă. El și-a ridicat mâna, vrând să-i cuprindă sânul.
Nu, nu, nu! Anna și-a încleștat buzele și și-a strâns picioarele. El a gemut, copleșit de dorință, care ar fi putut să fie măgulitoare dacă și ea i-ar fi împărtășit pasiunea.
Parfumul lui îi invada nările. Căldura trupului lui îi crea o senzație de greață. Încercând să nu intre în panică, a dat să-și întoarcă într-o parte capul, dar el i-a apucat bărbia cu cealaltă mână și apoi a împins-o, lipind-o de ușă. Îi simțea bărbăția pe stomac. Pentru o clipă, a încremenit de spaimă. Inima îi bubuia în piept, iar plămânii îi păreau gata să explodeze în timp ce se zbătea cu disperare să scape din mâinile lui. A reușit în cele din urmă să-și elibereze gura, simțind gust de sânge, și l-a îmbrâncit cu putere.
– Dă-mi drumul, Peter! Acum!
El s-a supus imediat și a făcut un pas înapoi. Pe chipul roșu ca racul i se citeau nedumerirea și frustrarea.
– Suntem împreună de luni de zile, dar noi nu…niciodată n-am…, a bâiguit el, trecându-și nervos degetele prin păr. Nu ne-am sărutat niciodată, ca să nu mai zic de sex. Așa că m-am gândit că poate aștepți să fac eu primul pas. Înțelegi tu, să iau eu inițiativa.
– Nu, i-a răspuns ea, copleșită de repulsie. Te-ai înșelat.
– Îmi pare rău, a spus el, făcând o grimasă, apoi încercând să schițeze un zâmbet înduioșător. Am stricat totul, nu-i așa?
Simțea fiori din cap până în picioare. Și-a înfășurat brațele în jurul trupului, dorindu-și să fie altcineva. O persoană mai puternică. O persoană cu spiritul neînfrânt.
– Trebuie să pleci.
– Te porți așa pentru că nu pot să am copii? Ai spus că nu e o problemă, dar…
– Eu sunt singura vinovată, Peter. Ai înțeles? a spus ea cu voce tare, aproape țipând. E doar vina mea. Așa că pleacă dracului de aici și lasă-mă în pace!
– Reacționezi aiurea, i-a răspuns el, cu chipul întunecat, făcând un pas înainte, dar ea și-a pus palmele pe pieptul lui și l-a împins, forțându-l să se dea înapoi. Am făcut o greșeală, Anna. Dar trebuie să mă lași să mă revanșez.
– Vreau să pleci, i-a spus ea, întorcându-și capul.
El s-a încruntat, aruncându-i – i s-a părut ei – o privire furioasă. Se aștepta să-i răspundă cu violență, dar el s-a mulțumit doar să-și arate nemulțumirea.
– Te sun mâine ca să vorbim după ce te mai liniștești puțin.
Pentru că nu era deloc rațională…
A simțit cum o cuprinde mânia, făcând-o să tremure din cap până în picioare, dar a reușit să și-o stăvilească. Nu voia să riposteze și nici să se certe cu el – nu voia decât să-l vadă plecat. El a coborât sărind cele două trepte și s-a îndepărtat mergând cu spatele, împiedicându-se aproape de zidul din cărămidă.
– Gândește-te la asta! i-a strigat. Noaptea e un sfetnic bun.
Noaptea e un sfetnic bun?
A ieșit pe poarta boltită și a închis-o ușor în urma lui.
Arcada era acoperită de un trandafir roz cățărător, care înflorea toată vara și aduce frumusețe în viața ei – o frumusețe după care tânjise întotdeauna. Tufa de trandafiri și gardul alb de țăruși o făcuseră să se îndrăgostească de căsuța asta și o cumpărase fără să mai stea prea mult pe gânduri. Era uluitor cum întunericul reușea cu atâta ușurință să-și croiască drum înapoi în viața ei și să-i distrugă iluzia de pace și liniște pe care și-o crease cu atâta greutate.
– Noapte bună, Anna, i-a strigat el. Pe mâine. De parcă n-ar ști ce vrea.
„Nimeni n-o să te creadă. Te urăsc cu toții atât de tare, încât doar o să râdă de tine. Și nici măcar n-ai fost bună.”
Amintirile îi răsunau în minte.
Peter s-a urcat în mașina lui Volvo argintie și a plecat încet.
Era ea oare prea aspră? Prea crudă? Probabil. Dar prefera să aibă reputația unei ticăloase fără inimă decât să fie cu un tip care îi îndesa limba pe gât doar pentru că își imagina că ea își dorea ca el să ia inițiativa.
A deschis ușa cu mâinile tremurânde și a intrat înăuntru, apoi a tras zăvorul. Și-a scos sandalele roz, cu tocuri înalte, și a lăsat cheile pe măsuța de la intrare. Casa era goală. Glacială. Sau poate că așa era ea.
Neputând să se liniștească, și-a luat telefonul, pe care îl lăsase la încărcat, și a văzut un apel de la tatăl ei. Nu voia să vorbească cu el.
Sufletul îi era invadat de emoții și crâmpeie de amintiri dintr-o perioadă a existenței sale pe care încerca din răsputeri s-o uite. Peter readusese totul la viață, iar impactul era nimicitor – ca cel al unei găleți de apă pe care o primești direct în față. Nu era vorba că nu făcuse niciodată sex. Făcuse sex. Doar că asta se întâmplase cu mult timp în urmă.
La naiba!
A intrat în bucătărie și și-a turnat un pahar mare de vin alb, din care a luat o înghițitură zdravănă. Uitându-se pe fereastră, și-a văzut grădina învăluită în umbre. Dar umbrele nu o speriau.
Petrecea o mulțime de timp jucând rolul unei persoane perfect normale. Doar așa putea să meargă mai departe.
Dar asta nu punea stavilă amintirilor legate de o noapte care ar fi trebuit să fie cea mai fericită din viața ei de adolescentă, dar care se transformase într-un coșmar înspăimântător. Treceau și așa printr-o perioadă oribilă din cauza tatălui ei, care fusese arestat pentru că furase un milion de dolari, provocând un scandal în urma căruia familia lor se aflase luni de zile pe primele pagini ale ziarelor. Dar o singură noapte de violență îi distrusese tot mecanismul de apărare, provocându-i răni adânci care sângerau și acum. Câteva zile mai târziu, încercase să pună capăt calvarului, aruncându-se, în toiul nopții, în valurile oceanului zbuciumat de furtună. Din fericire, fusese salvată de o barcă de pescari. Din nefericire, stătuse închisă timp de o săptămână într-o secție de psihiatrie.
Dar nu fusese nevoie de o evaluare psihologică pentru a-și vindeca tendințele de suicid. Avusese această revelație în timp ce se zbătea în valurile oceanului. Suferise cumplit, e adevărat, dar nu voia să moară. Mai existau și alte căi prin care putea să fugă de trecut, iar Anna le perfecționase pe toate de-a lungul anilor.
Sunetul soneriei de la intrare a făcut-o să tresară și să revină cu picioarele pe pământ. Lăsând paharul de vin pe masă, și-a luat telefonul cu ea ca să sune la 911 în cazul în care Peter se întorsese ca să revendice ceva ce credea că îi aparține. A încremenit la vederea celor doi ofițeri de poliție ce stăteau în pragul ușii. A retrăit într-o clipă momentul cumplit din ziua în care, pe când avea șaptesprezece ani, se treziseră la ușă cu poliția care venise să-l aresteze pe tatăl ei.
Și astăzi încerca să-și refacă viața pe care i-o distruseseră într-o singură clipă.
– Cu ce pot să vă ajut, domnilor polițiști? i-a întrebat
ea, cu glasul strident și înspăimântat, încordată ca un arc.
Ofițerul mai în vârstă a strâns din buze, pregătindu-se parcă să-i dea o veste proastă.
– Anna Silver?
Ea a încuviințat din cap, făcându-le loc să intre în casă.
– Fiica lui Davis Silver?
O, Doamne! Ce-a mai făcut de data asta?
– Da.
– Mă tem că avem o veste proastă.
Abia mai reușea să respire, astfel că a trebuit să tragă adânc aer în piept ca să aibă destul oxigen. Polițiștii nu păreau să se simtă în largul lor în sufrageria ei cu modele florale, cu pernuțe din satin și canapele albe. Ofițerul mai în vârstă și-a dres glasul, iar cel tânăr îi evita privirea.
– Am fost contactați puțin mai devreme de cei de la Regia de transport din Chicago. A avut loc un accident cumplit. Tatăl dumneavoastră și-a pierdut viața.
Casa a început deodată să se învârtă în jurul ei, iar podeaua i se clătina sub picioare. S-a apucat de speteaza canapelei.
– Vă simțiți bine? au întrebat-o ei, ajutând-o să se așeze pe canapea.
Dacă se simțea bine? Firește că nu se simțea bine. Ofițerul mai tânăr i-a adus un pahar cu apă, dar ea l-a lăsat pe podea, căci mâna îi tremura atât de tare încât a vărsat apa pe jos. Nu era cu putință ca tatăl ei să fi murit. Trebuia să fie o greșeală.
– Ce s-a întâmplat? a întrebat ea, răgușită.
– Tatăl dumneavoastră a căzut sub roțile metroului.
A tresărit la auzul cuvintelor lor. Ofițerii au schimbat priviri mohorâte.
– Poliția investighează afirmațiile unor martori potrivit cărora cineva l-ar fi urmărit pe peron, au continuat ei.
Anna și-a dus mâna la gură. Nu era adevărat ce-i spuneau.
– Tatăl dumneavoastră avea necazuri, domnișoară?
– Din câte știu eu, nu, a răspuns ea, înfruntându-l cu privirea.
– Aveți pe cineva care să vină să stea cu dumneavoastră?
a întrebat ofițerul mai în vârstă, îndreptându-se în același timp spre ușă.
– Mă descurc, a spus ea, ridicându-se, tremurând, în picioare. Nu-și dorea decât să-i vadă plecați. Sunteți foarte amabili, dar sunt convinsă că aveți și alte lucruri importante de făcut.
– Dacă sunteți sigură că o să fiți bine, a spus ofițerul mai tânăr.
Anna a izbucnit în râs – un râs ascuțit ca sticla spartă. Polițiștii nu fuseseră niciodată atât de atenți cu ea. Poate că nu știau cine era tatăl ei.
– Se ocupă cineva de…?
– De trupul lui? a intervenit ofițerul mai în vârstă, scriind un număr de telefon pe o bucată de hârtie și dându-i-o apoi Annei. Sunați la numărul ăsta. Cineva de acolo vă va oferi toate informațiile necesare. Îmi pare rău pentru pierderea suferită.
– Vă mulțumesc că ați venit să mă anunțați personal.
După ce i-a condus pe polițiști și a închis ușa în urma lor, a încercat să nu-și piardă cumpătul și să nu cadă pradă disperării. Tatăl ei murise? Dar ieri vorbise cu el. Și o și sunase în seara asta. Nu putea să fi murit – ideea părea ireală.
Mama ei…
La dracu’, nu voia să fie ea cea care să îi dea vestea!
Fragment din romanul cu același titlu, în pregătire la Editura Leda. Traducere din limba engleză și note de Iris Gâtlan Anghel