Patria Credit, o companie de microfinanțare controlată de fondurile de investiții Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) și Balkan Accession Fund (BAF), mizează pe dezvoltarea unei rețele de până la 100 de unități, preponderent în mediul rural, pentru a-și crea loc pe piață. Compania vizează în special afacerile micro și producători agricoli, cu afaceri anuale de cel mult jumătate de milion de euro și care nu au nevoie de finanțări de mai mult de 50.000 de euro.

“Este o zonă exclusă și financiar și geografic. Băncile tratează aceste afaceri ca pe clienți de retail și le evaluează în sistem de scoring, unde fie te califici, fie nu. Noi facem o evaluare individuală, în care trebuie să cunoști omul, businessul și capacitatea de rambursare”, spune Bogdan Merfea, 52 de ani, directorul general al Patria Credit.

Compania are credite în sold de 36 de milioane de euro, fiind încadrată de BNR în Registrul Special al IFN-urilor, pe care le supraveghează îndeaproape, considerând că au o activitate semnificativă.

Pentru anul acesta compania și-a bugetat să acorde credite de 24 de milioane de euro.

“În prezent dăm credite de 1,4 milioane de euro pe lună, dublu față de ce se întâmpla în urmă cu un an, dar vrem să ajungem la două milioane de euro”, afirmă Merfea.

În 2009 Patria Credit a aplicat la BNR pentru obținerea unei licențe bancare. Autoritatea monetară nu și-a dat însă acordul, explicația dată de Horia Manda, managing partner la Axxess Capital, compania care administrează fondurile RAEF și BAF, fiind tocmai structura acționariatului. Cele două fonduri au prin statut o perioadă de viață limitată, până în 2013, situație cu care BNR nu a fost confortabilă, întrucât nu era clar cine ar fi susținut banca cu capital după acel moment.

În aceste condiții, compania este nevoită să se bazeze pe fonduri împrumutate de la alte instituții financiare pentru a-și finanța activitatea de creditare. În martie, a contractat un credit de 25 de milioane de euro de la The Overseas Private Investment Corporation (OPIC), iar până în trimestrul patru ar trebui să mai atragă împrumuturi de încă 12 milioane de euro, de la alte instituții specializate în susținerea activităților de microfinanțare.

Din punct de vedere operațional, Patria Credit a făcut aproape toți pașii necesari pentru a funcționa după rigorile unei bănci comerciale, iar structura va fi păstrată.

Compania va deschide anul acesta 18 unități, ajungând astfel la o rețea teritorială de 41 de unități. Până în 2013 ținta este să ajungă la 100 de unități.

“În trei-patru ani vrem să avem peste 60% din unități în mediul rural sau mic urban. Unitățile din mediul rural vor acoperi o rază de 30 kilometri, iar managerii de relații vor merge frecvent la locuința clienților”, spune Merfea.

În paralel cu rețeaua teritorială, Patria Credit dezvoltă și o forță de vânzări mobilă, care ar trebui să ajungă până la sfârșitul anului la 100 de manageri de relații. Totodată, vor fi utilizate și parteneriate cu brokeri sau chiar distribuitori de echipamente agricole.

Pe această nișă acționează deja ProCredit Bank, care și-a oprit însă expansiunea în ultimii ani, rămânând cu o rețea teritorială de până în 50 de unități. Și ProCredit și-a început activitatea tot ca o societate de microfinanțare, obținând licență bancară la începutul anilor 2000.

Creditul mediu în mediul rural, 1.500 de euro

Șeful de la Patria Credit spune că a forțat în ultimele luni pe acordarea unui număr mai mare de credite, dar de valoare mai mică, astfel încât să obțină și o dispersie mai mare a riscului. În aceste condiții, valoarea medie a unui credit acordat în mediul urban este de circa 11.000 de euro, în timp ce în mediul rural este chiar mai mică, de 1.500 de euro. Creditele sunt acordate în general în lei, dar și în euro sau dolari.

Merfea spune că în general creditele sunt acordate cu garanții reale sau cel puțin cu giranți, astfel că și calitatea portofoliului rămâne mulțumitoare pentru actualul context.

Ponderea creditelor cu întârzieri la plata ratelor mai vechi de 90 de zile (care se clasifică drept “pierdere” și se provizionează integral potrivit normelor BNR) este în prezent de 8,1%, față de aproape 14%, în cazul sistemului bancar.

În aceste condiții, deși compania obține un profit operațional modest, rezultatul net al activității rămâne pe minus.