Omul de afaceri Dinu Patriciu, care în 2008 a devenit un proprietar important pe piața de birouri locală prin achiziția fondului de investiții Fabian, a finalizat o nouă clădire de birouri, în Piața Romană din București, pentru care însă nu a găsit deocamdată decât un singur chiriaș, astfel că 75% din clădire este goală.

Clădirea are o suprafață închiriabilă de 2.500 de metri pătrați, a implicat o investiție de nouă milioane de euro și a fost construită pe unul dintre cele mai scumpe terenuri din București, care în perioada de boom imobiliar a fost vândut cu un preț de 7.500 de euro/metrul pătrat.

“Romană Offices este finalizată și valoarea totală a investiției este de aproximativ nouă milioane de euro. Primul chiriaș, Contrast Management Consulting & Training, își va ocupa spațiul începând cu 15 iulie. În momentul de față avem negocieri avansate cu alte companii pentru închirierea a două etaje și jumătate”, a declarat pentru ZF David Hayward, head of Dinu Patriciu Global Services (DPGS) în cadrul biroului din București al companiei prin care Dinu Patriciu își administrează businessul imobiliar.

Contrast va ocupa 550 mp din suprafața închiriabilă de aproape 2.500 mp a clădirii cu cinci etaje supraterane, dezvoltată cu ajutorul unei finanțări obținute de la Bank of Cyprus.

Patriciu deține în București clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de peste 70.000 mp, printre care Cubic Center (Pipera-Tunari), Lakeview (Barbu Văcărescu), Băneasa Business Center, Banu Antonache Office (Floreasca), Cascade Office (Buzești) și Evo Business Center (Pipera – Iancu Nicolae), fiind unul dintre primii cinci proprietari de pe această piață.