Omul de afaceri Dinu Patriciu, care a surprins pe toată lumea la sfârșitul anului 2008 când a cumpărat portofoliul imobiliar din România al fondului de investiții Fabian, dar și prin achizițiile externe din vara lui 2009, a anunțat în această lună două mutări importante în holdingul imobiliar pe care și l-a creat: cooptarea în echipa de management a Ioanei Momiceanu, fostul CEO al BNP Paribas Real Estate, respectiv vânzarea a șapte clădiri de birouri din Suedia.
Intrarea în imobiliare și lansarea afacerii din comerț Mic.ro au fost principalele investiții începute de fostul proprietar al Rompetrol în ultimii ani, business-uri care nu au ajuns încă la maturitate.
Dacă la Mic.ro Patriciu se arată deocamdată preocupat doar de continuarea investițiilor, în imobiliare a realizat și un prim exit, astfel că a anunțat vânzarea parcului de afaceri Karolinen Fastigheter, format din șapte clădiri cu o suprafață de 75.000 mp, cu o valoare de 110 milioane de euro, către un investitor suedez, Hemfosa Fastigheter.
Mutarea arată preocuparea lui Patriciu pentru optimizarea afacerii și, totodată, pentru generarea de lichidități, în condițiile în care, potrivit informațiilor din piață, el încearcă de mai mult timp să “rostogolească” creditele de un miliard de euro l-a care s-a înhămat în vara anului 2009.
Cum a ajuns Patriciu în această situație? În urmă cu aproape doi ani, miliardarul a început să cumpere de pe bursa londoneză acțiuni la fondurile de investiții Deutsche Land și Rutley, care aveau active pe piețele din vest, dar nu și în România.
Achizițiile nu au fost făcute cu sume exorbitante, în ciuda faptului că cele trei portofolii erau evaluate la circa 1,1 miliarde de euro. Gradul mare de îndatorare a acestor proprietăți a dus prețurile de tranzacționare la ordinul zecilor de milioane de euro.

Patriciu a cumpărat proprietăți pe piețe mature, precum Germania (unde se află 60% din portofoliu), Olanda sau Belgia, dar printre active se află atât clădiri noi, atractive, cât și imobile care au fost construite în urmă cu 20-30 sau chiar 100 de ani, toate integrate în structura Dinu Patriciu Global Properties.
Pe de altă parte, portofoliul din România, moștenit de la Fabian, nu oferă în momentul de față cele mai bune randamente, în condițiile în care o serie de clădiri au spații goale. Imobiliarele rămân o afacere complicată, care a îmbogățit o serie de investitori, dar care în ultimii ani a făcut mai mulți afaceriști să-și “frigă degetele”.