Obligatiunile emise de Rompetrol Rafinare in contul datoriei la bugetul de stat de 600 de milioane de dolari vor atrage interesul investitorilor privati daca vor avea o scadenta de pana la zece ani, a declarat Dinu Patriciu, presedintele grupului. “Personal optez pentru o maturitate de zece ani, fata de 20 de ani cat se poate acorda potrivit ordonantei Guvernului. Cred ca la o scadenta de pana la zece ani, aceste titluri vor fi mult mai cautate de investitori”, a spus Patriciu. Guvernul a emis, la sfarsitul lunii octombrie, o ordonanta de urgenta prin care Rompetrol Rafinare Constanta poate emite obligatiuni in valoare totala de 603 milioane dolari pentru o perioada de cel mult 20 de ani, in contul datoriei istorice a societatii catre bugetul de stat. Mediafax