Patronatele din industria alimentară estimează diferit impactul scăderii TVA asupra prețului alimentelor, de la diminuări cu 18% ale prețurilor și eliminarea evaziunii până la stagnări ale acestora și creșterea fraudei fiscale, informează Mediafax Business.
“Probabil că procesatorii vor reduce prețurile, dar asta nu se
va simți la raft. Magazinele nu sunt obligate să scadă prețurile”,
a spus Niculae Ștefan, președintele federației Agrostar.
El crede că pentru diminuarea prețurilor este nevoie de scăderea
TVA pe întreaga filieră de produs, respectiv la producător,
procesator și comerciant.
“Reducerea TVA pentru alimentele de bază, în forma aprobată, este o măsură bună doar pentru a combate evaziunea fiscală. Pentru a se resimți și la consumator, reducerea trebuia să se facă pe toată filiera de produs și trebuia însoțită de taxarea inversă și de Codul de Bune Practici. Dacă aceste trei măsuri ar fi aprobate, prețurile ar putea scădea cu 5-10%. În forma aprobată, nu se va resimți o ieftinire, pentru că reducerea este doar la procesatori”, a adăugat Ștefan. Citiți mai multe pe www.mediafax.biz.