În București, pe o distanță de 750 de metri – între Piața Universității și parcul Cișmigiu – se lucrează la patru șantiere importante, investiții cu o valoare cumulată de aproximativ 100 de milioane de euro, care vor contribui la “cosmetizarea” zonei centrale a orașului.
Cel mai important șantier în lucru din această zonă este reprezentat de sediul Teatrului Național București (foto 1),
care trece printr-un proces de modernizare de 50 de milioane de euro, în urma căruia numărul de locuri în sălile de spectacol ar trebui dublat, de la 1.720 la 3.100.
Firmele Aedificia și Romtest lucrează la acest proiect a cărui finalizare este programată pentru anul viitor.
Luna aceasta, în schimb, ar fi trebuit finalizate lucrările la parcarea subterană de la Piața Universității (foto 2), din imediata apropiere, o investiție de 13 mil. euro la care se lucrează, dar care probabil va fi întârziată câteva luni, ținând cont de felul în care arată șantierul în prezent.
Primăria a început anul trecut această investiție prin care vor fi create 400 de locuri de parcare dispuse pe trei etaje subterane, iar deasupra va fi amenajată o piațetă nouă. Cel mai probabil, acest obiectiv va fi finalizat până la alegerile locale.
La 200 de metri de viitoarea parcare, la intersecția bulevardului Regina Elisabeta cu Calea Victoriei, fațada clădirii Grand Hotel du Boulevard este finalizată (foto 3), iar în prezent se lucrează la amenajarea spațiilor renovate ale imobilului construit la 1877.
Clădirea se află în proprietatea grupului Niro, controlat de omul de afaceri Nicolae Dumitru, iar spațiile ar putea fi utilizate pentru sedii de birouri și magazine, potrivit celor mai recente informații. Cert este că imobilul renovat se integrează în tabloul acelei intersecții, din care mai fac parte clădirea Cercului Militar și hotelurile Capitol și Capșa.
Tot în acest an este programată și darea în folosință a hotelului Cișmigiu (foto 4), situat de asemenea în apropiere, o investiție de 15 milioane de euro, care a readus la viață clădirea cu o vechime de 100 de ani.
Spaniolii de la Hercesa, care au cumpărat clădirea în 2004, au început investițiile cinci ani mai târziu și au transformat vechiul imobil, lăsat în paragină, într-un hotel de patru stele cu 60 de camere, spații comerciale la parter și spații de birouri la mezanin și etajul 1. De asemenea, spațiile imobilului vor fi date în folosință anul acesta.
Între clădirile celor două hoteluri – Cișmigiu și Grand Hotel du Boulevard – mai sunt o serie de clădiri care necesită un proces amplu de renovare, dar proprietarii nu par hotărâți să înceapă noi șantiere în viitorul apropiat.
Cu toate acestea, zona centrală a Bucureștiului, cu spitalul Colțea, magazinul Cocor, Hanul lui Manuc și multe alte clădiri din centrul istoric, s-a schimbat destul de mult în ultimii ani.