Francezii își adoră copiii teribili, într-un amestec imprevizibil de admirație, invidie și privire critică lucidă. Nu au parte de prea mulți, unul într-o jumătate de secol. Un astfel de copil teribil a fost Françoise Sagan, care a răvășit literatura franceză și a reușit să facă din scriitor o vedetă care eclipsa multe figuri din lumea filmului și a televiziunii. A țâșnit dintr-un salt, în 1954, cu „Bonjour, tristesse”, la 18 ani, apoi și-a uluit, intrigat, șocat ori chiar devastat publicul.
Reușește câteva performanțe rare: „Bonjour, tristesse” este trecută la index de Vatican, care o consideră „o otravă care trebuie ținută departe de buzele tineretului”, dar, paradoxal, nu sunt interzise cărțile ei în URSS în anii Războiului Rece. Tatăl i-a îngăduit să conducă la 9 ani mașina, experiență atât de pasionantă încât nu se va lecui niciodată de beția vitezei, dar nu a acceptat să folosească numele de familie pentru scris, așa că și-a ales pseudonim numele unei prințese din ciclul proustian „În căutarea timpului pierdut”.
A primit porecla de „Mademoiselle Chanel a literaturii” sau „șarmantul monstruleț”, dar este o rebelă, soră de suflet cu James Dean, versiune feminin-franțuzită. Și-a exersat arta seducției deopotrivă asupra celor mai frumoși bărbați și asupra celor mai frumoase femei într-o deplină libertate provocată de revoluția sexuală. Beția vitezei o conduce în 1957 la un accident grav, cu multiple fracturi – craniu, bazin și torace. Intră în comă, și totuși supraviețuiește. Durerile sunt atroce, așa că i se administrează zilnic, trei luni, un înlocuitor al morfinei numit „875“ (Palfium) – experiența intoxicării și dezintoxicării apare într-o carte „Toxic”.
Nu și-a refuzat nimic, a înfruntat hazardul (a jucat la ruletă până ce i s-a interzis accesul în cazinouri, nu se știe dacă protejând-o pe ea sau cazinourile de pierderi uriașe), a recurs la droguri (de la amfetamine și anxiolitice, la cocaină și morfină), până a ajuns la crize de delirium tremens, iar fraudele fiscale i-au adus un an de închisoare. În ultimii ani a trăit în sărăcie și uitare, a avut umorul de a-și scrie singură necrologul – „După o viață și o operă încântătoare, dar de mântuială, dispariția ei n-a fost un scandal decât pentru ea însăși.“
La noi a fost cunoscută de publicul larg prin „Vă place Brahms?” a cărui vogă a generat-o filmul cu trei monștri sacri – Ingrid Bergman, Anthony Perkins și Yves Montand. În anii 90 la noi părea deja o autoare epuizată, ieșită din prim-plan, iar traducerile au apărut mai curând sporadic, împrăștiate la edituri diferite și în colecții diferite, decât într-un program coerent și consecvent. Abia recent Editura Art îi dedică o serie de autor menită să-i pună în lumină personalitatea și opera, face parte din specia rară de autori a căror personalitate răscolește mereu opera.
„Patul răvășit” este un roman surprinzător din multe puncte de vedere. Titlul sugerează o explorare a experiențelor erotice, dar cititorul constată că iubirea descrisă aici trece proba sexualității. Cuplul este, la prima vedere, unul fragil, sortit unei despărțiri rapide: Béatrice este actriță de teatru bulevardier, pentru care aventurile amoroase țin de modul ei obișnuit de viață, iar Edouard este un tânăr dramaturg propulsat pe neașteptate în vârf de cronici favorabile. În urmă cu cinci ani trăiseră o mică aventură, dar Béatrice îl părăsise, fiindcă avusese șansa unei lansări spectaculoase, care cerea un amantlâc pe măsură.
Celor doi li se oferă a doua șansa, iar demonstrația are de ce să șocheze: pe când tânărul scriitor este tot mai îndrăgostit și devotat, actrița nu ezită să-și satisfacă mărunte capricii, înșelându-l fără scrupule. Miracolul se produce în cele din urmă, căci Béatrice ajunge să se predea, adică să recunoască pur și simplu că-l iubește. Să descopere citind noua piesă a lui Edouard că este cu adevărat un autor dramatic talentat. Și aventura și tevatura mustesc de picanterii: observații pline de spirit, idei subțiri strecurate în stilul franțuzesc fac din lectură un deliciu.
Françoise Sagan, Patul răvășit, traducere din limba franceză de Adina Dinițoiu, Editura Art, 2012, 272 pag.