În ultimele luni nu a mai ieșit la suprafață niciun caz
important al unei mari firme intrate în insolvență. La polul opus,
șansele ca un jucător mare să se reorganizeze au crescut după ce
Asesoft a preluat pachetul majoritar la Flanco.
Numărul cererilor noi de intrare în insolvență înregistrate la
Tribunalul București a scăzut de la 5.120 la 4.189 în primele opt
luni ale acestui an, în timp ce la nivel național în luna august au
fost înregistrate mai puțin de 900 de noi firme intrate în
insolvență, la jumătate față de media lunară din ultimii doi
ani.
Tendința de a cere intrarea partenerilor de afaceri în insolvență
imediat după ce sunt îndeplinite condițiile (existența unei datorii
certe, lichide și exigibile mai vechi de 30 de zile și mai mari de
30.000 de lei) pare să apună, după ce reprezentanții firmelor au
început să observe că nu este o metodă rapidă de recuperare a
datoriilor.
“Probabil că acei comercianți care în 2009 au dat buzna să-și bage
în insolvență partenerii de afaceri au fost ușor descumpăniți de
faptul că nu și-au recuperat în acest fel datoriile peste noapte,
procedura fiind complexă și putând dura destul de mult. Astfel, ar
putea avea loc o reorientare a pieței către alte modalități de
recuperare a datoriilor. Cu toate acestea, consider că o concluzie
va putea fi trasă doar în martie 2011 privind tendința numărului de
insolvențe”, a declarat Geanina Oancea, partener în cadrul firmei
de audit și consultanță BDO.
Și Arin Stănescu, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor
în Insolvență din România (UNPIR), este sceptic cu privire la
motivele diminuării numărului de dosare de insolvență și consideră
că un rol important l-a avut suprasolicitarea instanțelor. Doar pe
rolul Tribunalului București erau la sfârșitul lunii august 11.439
de dosare de insolvență, potrivit judecătorului Laura Radu,
vicepreședinte al Tribunalului, în timp ce în instanță sunt doar
aproximativ 130 de judecători pe toate secțiile.
“Unul dintre motivele pentru care numărul firmelor nou intrate în
insolvență este mai redus este legat de faptul că termenele de
judecată sunt foarte mari. În București pentru o solicitare nouă de
intrare în insolvență începi să te judeci în octombrie. La Prahova,
primul termen este mai anul următor. În curând cred că termenele
vor fi anul viitor pentru toate tribunalele din țară”, apreciază
Stănescu de la UNPIR.
Companii
Pauză la falimente. Numărul insolvențelor a început să scadă
În ultimele luni nu a mai ieșit la suprafață niciun caz important al unei mari firme intrate în insolvență. La polul opus, șansele ca un jucător mare să se reorganizeze au crescut după ce Ase soft a preluat pachetul majoritar la Flanco. Numărul cererilor noi de intrare în insolvență înregistrate la Tribunalul București a scăzut de la 5.120 la 4.189 în primele opt luni ale acestui an, în timp ce l…