Pentru multi oameni, publicitatea reprezinta uneori o pauza binevenita pentru a schimba canalul sau a lua ceva de mancare. Sub presiunea cumparatorilor de publicitate care vor ca reclamele lor sa fie vizionate de cat mai multi oameni, posturile de televiziune incearca sa schimbe acest lucru, scrie International Herald Tribune.
Vara aceasta, stabilirea pauzelor publicitare va fi cel mai important subiect de discutie intre posturile de televiziune si cumparatorii de publicitate, care negociaza vanzarea spatiilor publicitare pentru anul viitor. Presiunea de a capta atentia telespectatorilor in timpul pauzelor publicitare este si mai mare datorita cresterii numarului de recordere digitale (digital video recorder – DVR), care le permit utilizatorilor sa inregistreze filme sau emisiuni sarind peste pauzele publicitare.
Majoritatea posturilor de televiziune au precizat ca incearca sa gaseasca metode care vor convinge telespectatorii sa priveasca si reclamele.
Viacom, conglomeratul media care detine posturi precum MTV, VH1, Comedy Central si Spike, sustine ca a dezvoltat cateva solutii care ar putea retine atentia telespectatorilor. O alternativa propusa de Viacom consta in realizarea unei reclame ce dureaza intreaga pauza publicitara, care contine un fir narativ si au in distributie vedete ale unor emisiuni. MTV si VH1 au marit numarul pauzelor publicitare de la doua la trei la fiecare jumatate de ora, pentru ca acestea sa fie mai scurte. Directorii Viacom au precizat ca publicul tanar al posturilor cere inovatii. Spre exemplu, in februarie, o reclama pentru Verizon Wireless a fost difuzata in timpului unui concert transmis in direct de catre MTV. Postul nu a incetat sa difuzeze concertul, ci pe masura ce formatia continua sa cante, o imagine a unui telefon Verizon a aparut in centrul ecranului, iar telespectatorii
n-au fost nevoiti sa rateze nicio secunda din concert.
“Scopul este sa estompam granita dintre continut media si mesaj publicitar”, a declarat Hank Close, vicepresedinte executiv al MTV, responsabil de vanzarea spatiilor publicitare.
O problema pe care o vor intalni posturile de televiziune este familiarizarea publicului cu noul continut al reclamelor, a declarat Close. Spre exemplu, in noiembrie a anului trecut, sase posturi care apartin Viacom au difuzat clipul de promovare Spider-Man 3 in acelasi timp. Momentul a marcat premiera clipului in lume, iar inainte de difuzare actorii l-au promovat in timpul emisiunilor de pe posturi.
In mod similar, MTV a fost primul post care a difuzat varianta extinsa a primei reclame pentru consola Nintendo Wii in luna noiembrie, in timpul unui eveniment denumit Gamer’s Week 2.0. Dupa pauza publicitara, o gazda a evenimentului a informat publicului ca au vizionat in premiera reclama pentru Nintendo Wii.
“Reclama a fost atat de integrata in contextul emisiunii, incat acestea pareau sinonime”, a declarat John Shea, vicepresedinte in cadrul MTV Networks Music Group si Logo Group, adaugand: “Am reusit sa transformam ceea ce se credea a fi o pauza intr-un moment de divertisment”.