Persoana istorica Saul (cca. 10-67 d.Hr.), devenit, dupa exemplara convertire din anul 36 de pe Drumul Damascului, Pavel, a fost una dintre cele mai mari si zbuciumate personalitati ale epocii sale. Era, dupa nastere, iudeu din Tarsul Ciliciei, dar si cetatean roman, era un profund cunoscator al traditiei ebraice, fost ucenic al celebrului rabin Gamaliel, dar a predicat nu doar in aramaica, ci si in latina, in timpul captivitatii romane, iar de scris si-a scris “Epistolele” in limba greaca a epocii elenistice. Un om cult si poliglot asadar, mult diferit fata de toti ceilalti apostoli despre care traditia ne spune ca au trait in anturajul Mantuitorului.
Conform aceleiasi traditii, primele calatorii misionare ale Sf. Apostol Pavel au fost pline de peripetii, de intamplari de un puternic dramatism. Pavel mergea din cetate in cetate, intra in sinagogile iudeilor in zilele de sambata si isi expunea Evanghelia. Erau vremuri in care evreii aflati sub ocupatie romana vedeau instinctiv in religie singurul factor de coeziune sociala, aceasta fiind “un scut in lupta pentru pastrarea identitatii de neam”. In atari imprejurari, cel mai mic semn de deviere de la religie era considerat o tradare a poporului. Nu e de mirare asadar ca, oriunde isi facea Pavel aparitia si incepea sa predice, se iscau polemici si conflicte, incheiate de regula cu o bataie aplicata apostolului si insotitorilor sai. In aparenta, se vorbea de hulirea adusa lui Dumnezeu, dar in profunzime era vorba de iscarea unor tulburari si rascoale cu o miza uriasa: insasi supravietuirea poporului evreu. Astfel, din Damasc, Pavel a fost nevoit sa fuga, fiind coborat noaptea peste zid, intr-un cos, de catre niste adepti infricosati. In Cipru a avut de infruntat dusmania lui Elimas. Din Antiohia Pisidei si Iconiu a fost alungat. La Listra a fost batut cu pietre. La Filippi a fost batut cu vergi si intemnitat. Din Thesalonic si Bereea a fost iarasi alungat. In fine, din Atena, cetatea filozofiei, nu a fost alungat in sens fizic, dar a fost luat in deradere, ironizat probabil de catre filozofii epicurei si stoici, “care nu-si petreceau timpul decat spunand sau auzind ceva nou” (“Fapte”, XVII, 21). Este posibil ca esecul de la Atena si batjocura filozofilor sa-l fi durut pe Pavel mai mult decat toate umilintele indurate pana atunci. Aici nu a intemeiat biserica si, ulterior, atenienilor nu le-a adresat nici o epistola. A parasit Atena plecand spre Corint.
Aici se petrece un lucru crucial pentru istoria crestinismului. In Corint, Pavel ramane un an si jumatate (intre 51-52), gasind intelegere si intr-o oarecare masura chiar protectie la insusi proconsulul roman al Ahaiei. In acesti ani, Pavel, coplesit de calomniile si amenintarile iudeilor, ia hotararea de a abandona lucrarea misionara in randul acestora si de a se adresa, pe viitor, numai “neamurilor”, adica in exclusivitate ne-evreilor. Hotararea este plina de consecinte. Prin Epistolele pe care le scrie din Corint crestinilor de la Roma sau de la Thesalonic, precum si prin Epistolele ulterioare, scrise din Efes sau din Roma, noua religie este orientata spre un caracter universal. Acest lucru s-a putut realiza prin afirmarea viguroasa a unei libertati fara precedent: a libertatii fata de Legea lui Moise. Pentru adeptii din randul “paganilor”, era abolit “jugul Torei”, adica era desfiintata obligatia circumciziunii. Dupa dobandirea libertatii totale in raport cu prescriptiile legii iudaice, Pavel nu va ajunge insa la o libertate absoluta, amorfa, nedeterminata. Exista in Epistolele sale un puternic element coagulant al noii idei de libertate, anume credinta, identificarea cu Hristos: nu noi traim, ci Hristos traieste in noi. ai daca credem ca Hristos a murit si a inviat, atunci, prin asemanare cu moartea Lui, noi vom fi partasi si la invierea Lui. Dupa cum, in cadrul Legii, pentru calcatorii de lege taierea imprejur devine netaiere imprejur, tot astfel, in afara Legii, pentru cei care din fire fac cele ale Legii, netaierea imprejur devine taiere imprejur. Iar in cadrul credintei, pentru credincios netaierea imprejur se face taiere imprejur (Rom. II).
Dupa cum se poate remarca, formularile gasite de Apostolul Pavel sunt de o logica atotcuprinzatoare si impecabila. Eliberarea de Lege nu presupune suprimarea oricarei normativitati, nu presupune un om ramas intr-un fel de vid etic, ci presupune asumarea credintei. Constrangerilor Legii le ia locul o “imitatio Christi”, o urmare a lui Hristos. Nu se pune nicidecum problema ca omul sa devina “liber fata de dreptate” (Rom. VI, 20), ci, eliberat de Lege, sa purceada la realizarea unui nou ideal de dreptate, acela crestin.
Accederea in sfera credintei nu este insa ceva ce depinde doar de vointa libera a omului, ci pentru aceasta este necesara si interventia lui Dumnezeu. Hristos-Dumnezeu vine in intampinarea eforturilor umane cu harul (gratia) de sus. O mana intinsa, menita sa-i salveze pe oameni, sa-i mantuiasca din oceanul contingentului.
Desi Apostolul Pavel nu vorbeste cu autoritate divina, precum profetii Vechiului Testament – uneori chiar subliniaza ca este vorba doar de parerea sa -, el a avut o teologie proprie si de asemenea o contributie covarsitoare la fundamentarea crestinismului, fiind considerat uneori chiar un co-intemeietor de religie.