Pawel Huelle este unul dintre cei mai cunoscuți prozatori polonezi contemporani. S-a născut în 1957, la Gdansk, a lucrat ca jurnalist, a fost angajat al federației Solidaritatea, a predat literatură, filosofie și istorie. A fost director al televiziunii din Gdansk din 1994 până în 1999. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi.
Se descrie pe el însuși drept o cămilă cu două cocoașe: una îi e dată de numele austriac la origini (familia sa a venit în Polonia în urmă cu vreo trei sute de ani) pe care polonezii îl pronunță în vreo 15 feluri; a doua este meseria de scriitor – „Știu că literatura ocupă un loc foarte strâmt în viețile noastre, dar o ador, sunt robul ei.” Ține teancuri de cărți lângă, nu pleacă la drum niciodată fără câteva volume. I-au apărut în românește două titluri.
Eram singur și fericit. Editura Polirom, colecția Actual. Traducere din limba polonă și note de Radoslawa Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean
Volumul cuprinde opt povestiri care au ca martor un băiețel din Gdansk, devenit apoi adolescent și tânăr. Prin ochii lui, antipatiile politice ale părinților se colorează fantast, iar bizareriile unor personaje excentrice sunt întâmpinate deopotrivă cu mirare și stăpânire de sine.
„În ultima vreme – spune Pawel Huelle –, oricine se apucă de scris își vede cartea ca pe un scenariu și uneori lucrurile se dezechilibrează. Literatura frumoasă oferă plăcerea spunerii unei povești. Ea nu trebuie scrisă repezit, ruptă în fărâme. Are nevoie de timp.”
Mercedes-Benz. Editura Polirom, colecția Actual. Traducere din limba polonă și note de Radoslawa Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean. Ediția a doua
Este un roman captivant, comic și trist în același timp, conceput sub forma unei lungi scrisori adresate scriitorului ceh Bohumil Hrabal, dar și un omagiu adus acestuia. Din perspectiva autobiografică, Pawel Huelle scrie o carte despre iubire, despre trecut si prezent, în care mașinile – și în special Mercedesul bunicului – au un loc indispensabil formării. Cu fraze lungi, pline de expresivitate, Pawel Huelle spune povestea vieții a trei generații de polonezi, începând cu independența de dinainte de războaiele mondiale, trecând prin anii de comunism și ajungând la copilăria ce-l apropie de sfârșitul unui secol plin de momente istorice memorabile.
„Romanul lui Pawel Huelle, ludic, trist și cu momente accentuate de veselie, este un melanj de ironie și regrete.” (The Independent)
